Sărăcia - o boală mentală

V-aţi gândit vreodată că sărăcia ar putea să fie de fapt o boala? Da da. O boală, nu un fenomen economic, social sau cum e explicat el aşa ştiţi: neajunsuri, situaţie politică nefavorabilă. Să privim problema asta frontal: Cine ne-a învăţat pe noi că banii nu aduc fericirea? Cine ne-a învăţat că banii îs ochii dracului? Cine ne-a învăţat că banii pot să te destrugă şi mai importantă e prietenia şi sănătatea şi pacea pe pământ, dar banii îs pe ultimul loc. Cine ne-a învăţat? Ideologia comunistă ne-a învăţat. Şi creştinismul pe de altă partea ne-a învăţat că banii sunt ochiul dragului şi nu trebuie să pui preţ pe avere, pe bunuri, că acestea nu aduc fericirea, că nu ştiu ce. Şi când te uiţi la dânşii, la propagandiştii ăştia care o trâmbiţat de-a lungul istorii că banii trebuie de lăsat pe ultimul plan şi că pe primul loc e omenia, când ne uităm la dânşii cât au agonisit, cât au pus deoparte, ce limuzine au ei, ce băşi (o băhă – două băşi), unele blendate ca să se păzească  că se vede că au ceva pe suflet că aşa omul degeaba nu se păzeşte. Are acolo o muscă pe căciulă. Şi când stăm  şi analizăm chestiunea asta apoi înţeleg un lucru – că noi poporul, oamenii simpli, am înghiţit zeci de ani la rând minciuni, pe noi ne-au învăţat că banii nu trebuie luaţi în calcul pentru că banii ne distrug reputaţia, că fericirea nu constă în bani, că mai scumpă e sănătatea. Adica ajungând la bătrâneţe şi observând că sănătatea e din ce în ce mai şubredă şi observând că pe de o parte trebuie să cumpărăm o grămadă de medicamente dar bani nu avem, apoi  atunci cum se întoarce ecuaţia asta că sănătatea e mai importantă decât banii dar când ajungi cu sănătatea la pământ apoi ai nevoie de bani ca să o întreţâi cât de cât. Apoi nu este pân la urmă că sănătatea şi banii se întreţin reciproc, ca dacă de pildă eşti bolnav şi n-ai bani, despre ce sănătate mai merge vorba?! Cine are nevoie de noi dacă suntem săraci lipiţi pământului aicea. Cine? Poate că  ne facem nişte prieteni aşa ca de-al de noi, cu care mai stăm, ne mai plângem, mai dugim şi ne mai jăluim.

De ce am spus eu mai devreme că sărăcia e o boală, a minţii.  Că pe noi de mititei ne-au învăţat că să ne ferim de bani. De ce? Ca să ajungă altcineva la banii de care ne ferim noi. Asta a fost ideologia lor. Pe asta s-a bazat şi se bazează în continuare filozofia comunistă şi mulţi hamăie de peste gard: da şi? Că capitaliştii îs tot aşa!
Nu-s tot aşă! Capitaliştii nu te învaţă că banii nu aduc fericirea. Capitaliştii te învaţă foarte simplu: ai minte, ai talent, munceşte şi ai să câştigi. Fiecăruia după capacităţi. Dar la comunişti era fiecăruia după cerinţe. Astra a fost un vis frumos care s-a transformat într-un coşmar. Ce promova comunismul? Prietenii, egalitate, bucurii de viaţă, gratuitate. Mai ţineţi minte când eram noi mai mititei şi ni se povestea că după anul 2000 o să intrăm în magazine şi nu o să folosim niş bani niş nică pentru ca să muncim cu  toţii şi nu o să mai fie nevoie de bani. Pentru că fiecare o să eie cât vre. Ehhh. Dapoi nu  există aşa cât vre. Nu există pentru că omul vre fără capăt. E un animal nesătul. Numai societatea şi legile îl ţin aşa să stăie în loitrile lui să nu sară calul. Dar dacă ar fi aşa după mintea lui ar fi anarhie peste tot. Ar umbla oamenii cu bâtşile şi doamne fereşte ce ar fi.  Iaca imaginaţi-vă dacă n-ar exista pedepsile. Dacă n-ar exista puşcării. Ş-apoi dacă n-ar exista biserica. Dacă n-ar exista frica de Dumnezeu, cum s-ar spune. Să nu uităm – foarte multă lume nu face rău nu deatâta că ei au o moralitate sau educaţie, dar deatâta că ei se tem de pedeapsa de Dumnezeu, le e frică de iad, deatâta se comportă cât de cât echilibrat. Să ne imaginăm că nu există nici frica de Dumnezeu şi nici legile. Cum ar arăta societatea? Deatâta schimbarea trebuie să se pornească de la modul de gândire. Dacă noi o să înţelegem de ce suntem săraci,  apoi atunci apar şanse în plus să ieşim din sărăcie. Dar dacă nu o să înţelegem că suntem săraci din cauza modului nostru de gândire – apoi nu o să ieşim din sărăcie pentru că noi o să căutăm tot timpul responsabilii din exteriorul nostru. Dar eu cum am spus mai devreme – sărăcia e o boală. Deatâta în închiere vreau să spun aşa: până când nu o să abandonaţi gândirea asta învechită împregnată de ideologia comunistă, gândirea dogmatică, fundamentalist creştină care zice că banii nu aduc fericirea, ca banii nu contează. Asta e o gândire negativă. Închipuiţi-vă că banii îs nişte animăluţe mititele. Animăluţele ăstea simt că nevoastre sunteţi aşa, vă uitaţi chiorâş la dânsele, scuipaţi în direcţia lor, apoi ziceţi că-s rele, sunteţi încordaţi, înfricoşaţi oleacă de dânsele şi ele respectiv o să vă mârâie şi no să se apropie, o să vă dăie târcoale şi o să fugă la alt cineva care o să le deie ceva de mâncare, o să le primească. Înţelegeţi metafora? Apoi aşa e şi cu banii. Eu nu spun acum că trebuie să trecem extrema şi să dornim cu banii în pat, să avem o relaţie erotică. Cred că sunt nebuni şi de ăştia. Precis. Lumea e mare. Noi vorbim despre o relaţie echilibrată pentru că banii e prietnul omului acel care ştie să-i gestioneze şi duşmanul celui care nu ştie să aibă grijă de ei. Banul dispreţuit fuge de om.

Ce mai faci?

Răspunsul nostru la întrebarea „Ce mai faci?" pare un lucru lipsit de importanţă. Dar noi trebuie să răspundem la această întrebare de cel puţin zece ori pe zi, şi poate chiar de 50 de ori pe zi. Aşadar, nu este chiar un lucru neimportant. Reprezintă o parte importantă a conversaţiilor noastre zilnice.

Când cineva te întreabă „Ce mai faci?", ce răspunzi? De obicei, răspunzi doar în câteva cuvinte. Şi totuşi, acest scurt răspuns spune foarte multe despre tine şi despre atitudinea ta. De fapt, acest răspuns chiar îţi poate modela atitudinea.

Am observat că răspunsurile la întrebarea „Ce mai faci?" pot fi împărţite în trei categorii: negative, medio­cre şi pozitive. Să analizăm acum aceste trei categorii şi câteva dintre răspunsurile obişnuite pentru fiecare din­tre ele.

Răspunsuri negative

Răspunsurile negative la întrebarea „Ce mai faci?" includ fraze de genul:

 „Prost"

„Groaznic."

„Sunt obosit"

„Se putea şi mai bine."

„Slavă Domnului că e vineri."

„Sunt mai bătrân cu o zi şi mai sărac cu un leu."

„Nu mă întreba."

Când cineva răspunde „Nu mă întreba", ştiu că situaţia va deveni neplăcută. Persoana respectivă va în­cepe să se plângă de diverse aspecte şi mă va face să re­gret că am întrebat-o „Ce mai faci?"

Îi deplâng cu adevărat pe cei care au o abordare de genul „Slavă Domnui că e vineri." Gândeşte-te la ce îşi spun în sinea lor — „Luni, marţi, miercuri şi joi sunt zile cumplite în fiecare săptămână." Pentru aceşti oa­meni, patru cincimi din săptămâna lor de lucru repre­zintă o perioadă îngrozitoare! A cincea zi, vinerea, este „suportabilă" doar pentru că ştiu că urmează două zile libere! Este oare acesta un mod în care să trăieşti? în­cepi să înţelegi felul în care aceste expresii negative îţi pot otrăvi atitudinea... şi au capacitatea să tragă înapoi şi alte persoane?

Răspunsurile mediocre

Cei din această categorie se află pe o treaptă supe­rioară celor din grupul negativiştilor, dar ar putea să îşi îmbunătăţească atitudinea considerabil. Iată câteva dintre lucrurile pe care le spun:

„Sunt bine" „Nu prea rău." „Ar putea fi şi mai rău" „Ca de obicei/' „încerc să rezist." „Bine."

Ţi-ai dori să petreci mai mult timp împreună cu o persoană care e de părere că viaţa „nu e prea rea"? Este oare acesta genul de persoană cu care ai vrea să închei o afacere? Când folosim astfel de cuvinte, ne diminuăm energia. Îţi poţi imagina oare o persoană care să spună „Ar putea fi şi mai rău" şi să aibă, în acelaşi timp, o ţi­nută dreaptă... şi mult entuziasm? Desigur că nu. Aceşti oameni par să nu fi dormit de două zile.

Adevărul este că oamenii care folosesc cuvinte me­diocre vor avea o atitudine mediocră... si vor obţine rezultate mediocre. Şi ştiu că nu asta îţi doreşti!

Răspunsuri pozitive

Există, totuşi, şi o abordare pozitivă. Ea le aparţine oamenilor entuziaşti, care spun:

„Grozav." „Fantastic." „Minunat." „Excelent." „Super." „Sunt în culmea fericirii."

„Nici că s-ar putea mai bine."

Cei care folosesc cuvinte po­zitive păşesc cu mai multă încre­dere şi tu însuţi te simţi ceva mai bine pentru simplul fapt că te afli în preajma lor. Fii sincer. Cum te-ai simţit când ai citit lista cu răspunsuri pozitive? Nu ştiu ce reacţie ai avut tu, dar eu m-am simţit mai plin de energie după ce am citit-o. Aceştia sunt oamenii pe care aştept cu nerăbdare să îi întâlnesc astăzi. Aceştia sunt cei care vor ajunge probabil să colaboreze cu mine.

De ce nu citeşti încă o dată lista cu răspunsuri nega­tive şi pe cea cu răspunsuri mediocre? Citeşte-le cu voce tare. Cum te fac să te simţi? Deprimat, cu siguranţă!

Dacă aş putea să aleg, aş prefera să mă aflu în preajma oamenilor cu o atitudine pozitivă şi plini de viaţă... spre deosebire de aceia care simt negativişti şi apatici. Există o veche zicală care spune că fiecare dintre noi lu­minează o cameră - unii atunci când intră... iar alţii atunci când ies! Tu vrei să fii o persoană care luminează camera atunci când intră!

Cât despre mine, atunci când cineva mă întreabă „Ce mai faci?", de obicei răspund „Grozav!" Acest răs­puns proiectează o atitudine pozitivă asupra celeilalte persoane şi pe măsură ce îl repet mă simt din ce în ce mai grozav!

Apropo, ce mai faci?

Deja te aud spunând
G-R-O-Z-A-V!

ultimul text despre politică

New media este un concept care a modificat înţelegerea comunicării de masă, adăugându-i noi caracteristici şi conţinuturi şi influenţând, în acelaşi timp, prin aplicabilitatea sa, comunicarea în general, comunicarea politică şi marketingul politic, în special. În Moldova, ca de altfel şi în alte state central şi est-europene, marketingul politic se reduce, de cele mai multe ori, la marketingul electoral. În acest sens, implicaţiile new media în comunicarea politică au determinat o schimbare a modului de comunicare, a strategiilor şi desfăşurării campaniilor electorale, introducând un nou spaţiu combativ: mediul online.

În Republica Moldova, Internetul s-a răspândit cu rapiditate în toate mediile societăţii. Totuşi, dintr-un anumit punct de vedere, clasa politică a adoptat cu entuziasm noul mediu de comunicare, pentru ca, la scurt timp, aceasta să nu-l valorifice îndeajuns în raport cu eficienţa lui.

Prestaţia notabilă a politicienilor pe site-urile de socializare le-a adus un capital de simpatie, convertit în campaniile electorale în capital politic. În contextul unei societăţi aflate sub influenţa erei digitale şi a erei informaţionale, aşa cum o numeşte Manuel Castells, constituie o eroare politică de proporţii ca un politician să nu aibă o pagină web sau un blog şi desigur un cont pe Facebook. Potrivit cercetării efectuate în luna mai 2012, 44% (ceea ce reprezintă 45 persoane) din deputaţii actuali ai parlamentului au o prezenţă on-line, dintre care doar 22 parlamentari au o activitate sistematică. 

(click pe imagine pentru calitate HD)

Putem doar să presupunem că un număr mai mare au atilizat comunicarea on-line doar pe durata campaniei electorale. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) numără 16 deputaţi cu un cont pe Facebook, dintre care unul întreţine şi un blog (Şupac Inna), zece din ei având o prezenţă activă. Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) are 9 deputaţi cu cont pe reţeaua de socializare Facebook, doar un blog activ, al lui Veaceslav Ioniţă, 5 din ei fiind activi. 

(fă click pe imagine ca să vezi ce ascunde)

Partidul Liberal (PL) însumează 3 bloguri, cu 6 conturi pe facebook, activi fiind Mihai Ghimpu şi Valeriu Munteanu. Partidul Democrat din Moldova are 6 deputaţi cu cont pe facebook, dar se exprimă pe blog doar Marian Lupu. Deputaţii neafiliaţi Igor Dodon şi Mihai Godea înregistrează cele mai mari succese, ambii actualizând atât contul de pe facebook, cât şi blogurile personale. Totuşi Igor Dodon e primul care a atins numărul maxim de prieteni, astfel putem afirma că este primul politician moldovean care a utilizat cu succes mediul on-line.

În Moldova, Facebook a cunoscut o rapidă expansiune, fiind reţeaua de socializare adoptată de majoritatea internauţilor. Succesul acesta i-a determinat pe unii politicieni să se adapteze noului curent, astfel încât aproximativ 22% dintre parlamentari întreţin o comunicare cu poporul, pe Facebook. Ca şi la bloguri, tendinţa este de a folosi pagina de Facebook sub forma promovării imaginii publice şi, mai puţin aceea de a relaţiona cu comunitatea online. Astfel Mihai Ghimpu, preşedintele PL, are un număr maxim de prieteni şi o pagină cu 54 de fani. Colegul de partid, Corina Fusu, l-a avansat în popularitate pe facebook, având 357 de fani pe pagină. Din PLDM, doar Chiril Lucinschi a atins numărul maxim de prieteni şi aici s-a oprit. Pagina lui Igor Dodon, a adunat până în prezent doar 61 de „fani”, probabil din motiv că nu o promovează şi are mai mult „gunoi” pe ea, decât informaţie. Politicianul cu cei mai mulţi „prieteni” pe Facebook este Vlad Plohatniuc, a cărui pagină a adunat, până în prezent 1556 de „fani”.

(deamu ştii ce ai de făcut)

 Marian Lupu nu se grăbeşte să-şi facă o pagină publică, limitânduse doar la lista de prieteni.

Ca o caracteristică generală, politicienii moldoveni cu cont pe Facebook preferă să posteze mesaje oficiale impersonale, informaţii şi imagini referitoare la activitatea lor în politică sau în partid, chiar fotografii de familie, din călătorii, şi, în mod excepţional, interacţionează direct cu prietenii din lista lor, potenţiali simpatizanţi.

Potrivit site-ului unimedia.md, putem observa că peste 230.000 de moldoveni au cont pe Facebook, dar numai 20 de parlamentari moldoveni consideră necesar de a comunica prin acest mijloc cu electoratul. Chişinăul nu este doar cea mai mare concentraţie de alegători din Moldova, este şi un test electoral pentru un public bine informat şi de masă. Contează mult mai mult mesajele, dezbaterile, offline-urile şi mai puţin cumpăratul de lideri loclali şi împărţitul cadourilor electorale.

În epoca noastră de imbecilizare comunicaţională, dacă marii criminali precum Adolf Hitler, Iosif Visarionivici Stalin ori Ossama ben Laden ar avea blog, ar fi cele mai citite. Fiind însă mai inteligenţi decât cetăţenii virtuali, respectivii ar acţiona imediat pentru a determina dinamizarea participării la acţiunile lor politice radicale.

Minunata experienţă a iubirii

Amintirea iubirii nu se uită niciodată. Ea ne dă târcoale, ne ghidează şi ne influenţează mult timp după ce sursa de stimulare a fost ştearsă. Nu este nicio noutate în asta. Fiecare persoană care a fost mişcată de dragostea adevărată ştie că aceasta lase urme adânci în suflet. Efectul dragostei durează deoarece ea este de natură spirituală. Persoana care nu poate fi stimulată prin intermediul dragostei este lipsită de speranţă – este moartă, chiar dacă dă impresia că trăieşte.

Întorceţi-vă în timp şi scăldaţi-vă mintea în frumoasele amintiri ale dragostei trecute. Vor atenua influenţa grijilor şi supărărilor din prezent. Vă vor oferi o sursă de evadare din realităţile neplăcute ale vieţii şi poate- cine ştie? – mintea dumneavoastră va genera, în timpul acestei retrageri temporare în lumea fanteziei, idei sau planuri care pot schimba întregul dumneavoastră statut financiar sau spiritual.

Dacă vă consideraţi nefericit pentru că „aţi iubit şi aţi pierdut”, îndepărtaţi acest gând. O persoană care a iubit cu adevărat nu poate pierde niciodată în totalitate. Dragostea este capricioasă şi temperamentală. Apare când vrea şi se depărtează fără niciun avertisment. Acceptaţi-o şi bucuraţi-vă de ea atât timp cât există, dar nu vă gândiţi la ce se va întămpla atunci când va dispărea. Îngrijorarea nu o va aduce niciodată înapoi.

Renunţaţi, de asemenea, la gândul că dragostea nu vine decât o singură dată. Dragostea poate veni şi pleca de nenumărate ori, însă nu există două experienţe de iubire care să-l afecteze pe individ în acelaşi mod.poate există, şi de obicei există, o experienţă de iubire care lasă în suflet o amprentă mai profundă decât toate celelalte; toate experienţele sunt benefice, cu excepţia cazurilor în care devenim plini de resentimente şi de cinism atunci când pleacă dragostea.

Nu ar trebui să existe dezamăgie din dragoste şi nici nu ar exista, dacă oamenii ar înţelege diferenţa dintre dragoste şi sex. Principala diferenţă este aceea că dragostea este spirituală, în timp ce sexul este biologic. Nicio experienţă care atinge sufletul omului cu o anumită forţă spirituală nu poate fi dăunătoare, decât prin ignoranţă sau gelozie.

Dragostea este, fără îndoială, o experienţă extraordinară. Îl face pe individ să fie în comunicare cu Inteligenţa Infinită. Atunci când este corelată cu emoţiile romantismului şi ale sexului, îl poate conduce pe individ pe scara efortului creator. Emoţiile dragostei, sexului şi romantismului sunt laturile eternului triunghi al realizărilor care nasc genialitatea.

Dragostea este o emoţie cu multe laturi, nuanţe şi culori. Însă cea mai intensă şi arzătoare dintre toate este sentimentul care apare atunci când se îmbină iubirea şi sexul. Căsniciile care nu sunt binecuvântate cu eterna afinitate a dragostei, echilibrată şi proporţionată cum se cuvine, nu pot dura prea mult şi nu se pot numi „fericite”. Într-o căsnicie, fericire îmbinate aceste două emoţii frumoase, apare o anumită stare de spirit, mai apropiată de cea spirituală.

Atunci când romantismul se îmbină cu iubirea şi sexul, obstacolele dintre mintea limitată a omului şi Inteligenţa Infinită sunt distruse. În acel moment se naşte geniul!

Post ca la urmă

Ştiu ceva despre tine.

Vei răspunde la o întrebare... la orice întrebare... la toate întrebările. Vei răspunde, chiar dacă nu cu voce tare. Vei răspunde cel puţin în minte, chiar dacă nu cunoşti răspunsul.

Da cum la tine?

Eu aşa, o vorbă două şi am plecat.
M-a sunat Filat şi o zis că dacă nu scriu ceva pozitiv despre miniştri ap o să fie rău. După cum vedeţi, nu am scris nimic de bine. Cred că le este rău.
Şi mai vine un 14 februarie. Şi hai să facem labă în timp ce ne uităm la poze cu fete frumoase. Planurile mele pentru acest 14 februarie vor fi fix ca şi cele din anul trecut, da fix în fix, extraodrinar de fix, că mai fix şi nici nu se poate - fix o pulă. Da tu ce planuri ai? Şi cum crezi, mie nu mi-i pohui? Corect. Mie mi-i pohui, să sărbătrim aceasta, să faqcem un Pohui party şi fut... am trecut la altă temă. Mie îmi place Chişinăul, dar nu îmi plac oamenii care trăiesc în Chişinău. Datorită lor, oraşul a ajuns ca un rahat cu lumini.

Altă temă e că nu mai scriu aici. Nu am ce să vă povestesc. Cu vreo 8 ani în urmă la noi era puţină informaţie şi dubiaosă. Dar datorită democratizării şi dezvoltării statului nostru inteligent, informaţia în doar câţiva ani a devenit multă. Foarte multă - şi dubioasă. Principala schimbare de sistem nu e politica - e trecere de la sistemul dualist de gândire la sistemul confortabil al luptei între bine şi rău. O apărut un milion de blogeri care scriu despre politică. Tot atâţea analişti care o vorbesc şi ca şi cum o critică. Nu mai are rost să scri şi eu despre toată huineaua asta. De parcă cineva ar citi şi ar influenţa opinia mea în luarea deciziilor lor.

NU plecaţi nicăieri. Fiţi pe fază. Peste 40 de ani voi mai posta un articol nou nouţ, la fel, plagiat cu cuvinte fix din dex.

De zilele îndrăgostiţilor nu vă doresc nimic. Da pentru ca să nu vă doară capu de duă beţâie - beţi mai multă apă. şi nu uitaţi să folosiţi prezervativele când vă futeţi cu mintea.

Azi vorbim despre cultură.

Avem şi noi cultura noastră. Avem şi un minister al culturii. Iar pe lângă minister mai avem şi un ministru al culturii. Eu i-aş spune mai degrabă – stăpânul culturii. Că de stăânul justiţii aţi auzit şi ştiţi cine e. Stăânul Justiţiei, Stăpânul Moldovei. Dar iaca de stăpânul culturii nu ştie toată lumea. Iaca echipa de la Ministerul Adevărului s-au gândit într-o zi să-i facă o surpriză stăpânului culturii de la noi şi să-i ducă trofeul cela – Câranul de Aur. Apoi tare greu lea fost să il dea pentru că stăpânul culturii o fost de negăsit. Pentru că nu poţi să intri la el aşa simplu. Ştiţi, pe vremuri depildă, dacă vroiaţi să ajungeţi la Stalin, nu puteai aşa simplu să intri la dânsul în cabinet. Trebuie să treci prin gărzile lui, să arăţi aprobare de la securitate, şi apoi te controla şi te pipăia. Aşa şi la noi. Tre să ai o aprobare, ş-ap să aştepţi să ţi se dea acea aprobare. Apoi aprobarea cea ţi se ia apoi iar ţi se dă. Şi aşa pân o să-ţi treacă gustu să-i duci lui Cărlanul de Aur. Pentru că cu atâta cultură de la noi, domnul Focşa aghe age o scote în capăt cu cultura şi încă şi aeştia cu oile lor de aur să mă eie peste chişior. Dap se poate aşa ceva?! Obrăznicie din partea jurnaliştilor. Ia să vină ei în locul meu să vadă câtă muncă este pe tărâmul culturii. Dar ce ştiu ei jurnaliştii...

Mă doare capul

Ieri a fost frig. Azi e şi mai tare. Am fost ieri în faţa scuarului Arcului de Triumf şi am semnat petiţia pentru a cere demisia Ministrului Focşa.

Tata m-a întrebat da ce mă doare capul ce fac alţii. Că s-o băgat jurnaliştii în viaţa lui de ministru şi nu le place cum se comportă.
 De-atita mă doare că mă uit că pe matale nu te doare şi de-atâta şi mai tare mă doare. 


Că dacă nu vă doare capul că trăiţi degeaba şi vă lăsaţi amăgiţi, jăfuiţi şi violaţi ideologic apoi e grav. Măgarul deatita e călărit că n-are suficientă inteligenţă şi voinţă să scape de călăreală. Aşa şi noi - nu vrem să ieşim din mămăligă. Că şi mă rog atâta politică?! Că nu-i treaba noastră şi totuna nu se schimbă nică.

Apoi deatita nu se schimbă – că gândim că nu se schimbă. Şi nici nu o să se schimbe dacă o să stăm mai departe aşa pe şăzute, pe brânci, cu capul în palme cuminţăi şi ascultători.