Sărăcia - o boală mentală

V-aţi gândit vreodată că sărăcia ar putea să fie de fapt o boala? Da da. O boală, nu un fenomen economic, social sau cum e explicat el aşa ştiţi: neajunsuri, situaţie politică nefavorabilă. Să privim problema asta frontal: Cine ne-a învăţat pe noi că banii nu aduc fericirea? Cine ne-a învăţat că banii îs ochii dracului? Cine ne-a învăţat că banii pot să te destrugă şi mai importantă e prietenia şi sănătatea şi pacea pe pământ, dar banii îs pe ultimul loc. Cine ne-a învăţat? Ideologia comunistă ne-a învăţat. Şi creştinismul pe de altă partea ne-a învăţat că banii sunt ochiul dragului şi nu trebuie să pui preţ pe avere, pe bunuri, că acestea nu aduc fericirea, că nu ştiu ce. Şi când te uiţi la dânşii, la propagandiştii ăştia care o trâmbiţat de-a lungul istorii că banii trebuie de lăsat pe ultimul plan şi că pe primul loc e omenia, când ne uităm la dânşii cât au agonisit, cât au pus deoparte, ce limuzine au ei, ce băşi (o băhă – două băşi), unele blendate ca să se păzească  că se vede că au ceva pe suflet că aşa omul degeaba nu se păzeşte. Are acolo o muscă pe căciulă. Şi când stăm  şi analizăm chestiunea asta apoi înţeleg un lucru – că noi poporul, oamenii simpli, am înghiţit zeci de ani la rând minciuni, pe noi ne-au învăţat că banii nu trebuie luaţi în calcul pentru că banii ne distrug reputaţia, că fericirea nu constă în bani, că mai scumpă e sănătatea. Adica ajungând la bătrâneţe şi observând că sănătatea e din ce în ce mai şubredă şi observând că pe de o parte trebuie să cumpărăm o grămadă de medicamente dar bani nu avem, apoi  atunci cum se întoarce ecuaţia asta că sănătatea e mai importantă decât banii dar când ajungi cu sănătatea la pământ apoi ai nevoie de bani ca să o întreţâi cât de cât. Apoi nu este pân la urmă că sănătatea şi banii se întreţin reciproc, ca dacă de pildă eşti bolnav şi n-ai bani, despre ce sănătate mai merge vorba?! Cine are nevoie de noi dacă suntem săraci lipiţi pământului aicea. Cine? Poate că  ne facem nişte prieteni aşa ca de-al de noi, cu care mai stăm, ne mai plângem, mai dugim şi ne mai jăluim.

De ce am spus eu mai devreme că sărăcia e o boală, a minţii.  Că pe noi de mititei ne-au învăţat că să ne ferim de bani. De ce? Ca să ajungă altcineva la banii de care ne ferim noi. Asta a fost ideologia lor. Pe asta s-a bazat şi se bazează în continuare filozofia comunistă şi mulţi hamăie de peste gard: da şi? Că capitaliştii îs tot aşa!
Nu-s tot aşă! Capitaliştii nu te învaţă că banii nu aduc fericirea. Capitaliştii te învaţă foarte simplu: ai minte, ai talent, munceşte şi ai să câştigi. Fiecăruia după capacităţi. Dar la comunişti era fiecăruia după cerinţe. Astra a fost un vis frumos care s-a transformat într-un coşmar. Ce promova comunismul? Prietenii, egalitate, bucurii de viaţă, gratuitate. Mai ţineţi minte când eram noi mai mititei şi ni se povestea că după anul 2000 o să intrăm în magazine şi nu o să folosim niş bani niş nică pentru ca să muncim cu  toţii şi nu o să mai fie nevoie de bani. Pentru că fiecare o să eie cât vre. Ehhh. Dapoi nu  există aşa cât vre. Nu există pentru că omul vre fără capăt. E un animal nesătul. Numai societatea şi legile îl ţin aşa să stăie în loitrile lui să nu sară calul. Dar dacă ar fi aşa după mintea lui ar fi anarhie peste tot. Ar umbla oamenii cu bâtşile şi doamne fereşte ce ar fi.  Iaca imaginaţi-vă dacă n-ar exista pedepsile. Dacă n-ar exista puşcării. Ş-apoi dacă n-ar exista biserica. Dacă n-ar exista frica de Dumnezeu, cum s-ar spune. Să nu uităm – foarte multă lume nu face rău nu deatâta că ei au o moralitate sau educaţie, dar deatâta că ei se tem de pedeapsa de Dumnezeu, le e frică de iad, deatâta se comportă cât de cât echilibrat. Să ne imaginăm că nu există nici frica de Dumnezeu şi nici legile. Cum ar arăta societatea? Deatâta schimbarea trebuie să se pornească de la modul de gândire. Dacă noi o să înţelegem de ce suntem săraci,  apoi atunci apar şanse în plus să ieşim din sărăcie. Dar dacă nu o să înţelegem că suntem săraci din cauza modului nostru de gândire – apoi nu o să ieşim din sărăcie pentru că noi o să căutăm tot timpul responsabilii din exteriorul nostru. Dar eu cum am spus mai devreme – sărăcia e o boală. Deatâta în închiere vreau să spun aşa: până când nu o să abandonaţi gândirea asta învechită împregnată de ideologia comunistă, gândirea dogmatică, fundamentalist creştină care zice că banii nu aduc fericirea, ca banii nu contează. Asta e o gândire negativă. Închipuiţi-vă că banii îs nişte animăluţe mititele. Animăluţele ăstea simt că nevoastre sunteţi aşa, vă uitaţi chiorâş la dânsele, scuipaţi în direcţia lor, apoi ziceţi că-s rele, sunteţi încordaţi, înfricoşaţi oleacă de dânsele şi ele respectiv o să vă mârâie şi no să se apropie, o să vă dăie târcoale şi o să fugă la alt cineva care o să le deie ceva de mâncare, o să le primească. Înţelegeţi metafora? Apoi aşa e şi cu banii. Eu nu spun acum că trebuie să trecem extrema şi să dornim cu banii în pat, să avem o relaţie erotică. Cred că sunt nebuni şi de ăştia. Precis. Lumea e mare. Noi vorbim despre o relaţie echilibrată pentru că banii e prietnul omului acel care ştie să-i gestioneze şi duşmanul celui care nu ştie să aibă grijă de ei. Banul dispreţuit fuge de om.