Amintirea iubirii nu se uită
niciodată. Ea ne dă târcoale, ne ghidează şi ne influenţează mult timp după ce
sursa de stimulare a fost ştearsă. Nu este nicio noutate în asta. Fiecare
persoană care a fost mişcată de dragostea adevărată ştie că aceasta lase urme
adânci în suflet. Efectul dragostei durează deoarece ea este de natură
spirituală. Persoana care nu poate fi stimulată prin intermediul dragostei este
lipsită de speranţă – este moartă, chiar dacă dă impresia că trăieşte.
Întorceţi-vă în timp şi
scăldaţi-vă mintea în frumoasele amintiri ale dragostei trecute. Vor atenua
influenţa grijilor şi supărărilor din prezent. Vă vor oferi o sursă de evadare
din realităţile neplăcute ale vieţii şi poate- cine ştie? – mintea dumneavoastră
va genera, în timpul acestei retrageri temporare în lumea fanteziei, idei sau
planuri care pot schimba întregul dumneavoastră statut financiar sau spiritual.
Dacă vă consideraţi nefericit
pentru că „aţi iubit şi aţi pierdut”, îndepărtaţi acest gând. O persoană care a
iubit cu adevărat nu poate pierde niciodată în totalitate. Dragostea este
capricioasă şi temperamentală. Apare când vrea şi se depărtează fără niciun
avertisment. Acceptaţi-o şi bucuraţi-vă de ea atât timp cât există, dar nu vă
gândiţi la ce se va întămpla atunci când va dispărea. Îngrijorarea nu o va
aduce niciodată înapoi.
Renunţaţi, de asemenea, la
gândul că dragostea nu vine decât o singură dată. Dragostea poate veni şi pleca
de nenumărate ori, însă nu există două experienţe de iubire care să-l afecteze
pe individ în acelaşi mod.poate există, şi de obicei există, o experienţă de
iubire care lasă în suflet o amprentă mai profundă decât toate celelalte; toate
experienţele sunt benefice, cu excepţia cazurilor în care devenim plini de
resentimente şi de cinism atunci când pleacă dragostea.
Nu ar trebui să existe
dezamăgie din dragoste şi nici nu ar exista, dacă oamenii ar înţelege diferenţa
dintre dragoste şi sex. Principala diferenţă este aceea că dragostea este
spirituală, în timp ce sexul este biologic. Nicio experienţă care atinge
sufletul omului cu o anumită forţă spirituală nu poate fi dăunătoare, decât
prin ignoranţă sau gelozie.
Dragostea este, fără îndoială,
o experienţă extraordinară. Îl face pe individ să fie în comunicare cu
Inteligenţa Infinită. Atunci când este corelată cu emoţiile romantismului şi
ale sexului, îl poate conduce pe individ pe scara efortului creator. Emoţiile
dragostei, sexului şi romantismului sunt laturile eternului triunghi al
realizărilor care nasc genialitatea.
Dragostea este o emoţie cu
multe laturi, nuanţe şi culori. Însă cea mai intensă şi arzătoare dintre toate
este sentimentul care apare atunci când se îmbină iubirea şi sexul. Căsniciile
care nu sunt binecuvântate cu eterna afinitate a dragostei, echilibrată şi
proporţionată cum se cuvine, nu pot dura prea mult şi nu se pot numi
„fericite”. Într-o căsnicie, fericire îmbinate aceste două emoţii frumoase,
apare o anumită stare de spirit, mai apropiată de cea spirituală.
Atunci când romantismul se
îmbină cu iubirea şi sexul, obstacolele dintre mintea limitată a omului şi
Inteligenţa Infinită sunt distruse. În acel moment se naşte geniul!