Se afișează postările cu eticheta moldovan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta moldovan. Afișați toate postările

7/26/2011

Transformers 3 in 2D

Ca unul dintre cei mai deştepţi moldoveni, nu am vrut să cheltui bani ca să mă duc la Patria şi să privesc filmul în calitate HD format 3D, aşa că l-am copiat de pe torrents şi am privit acasă. Vreau să spun eu cititorilor mei fideli, adică lui Igor, că la acest film am adormit de  7 ori. Pe bune. Recunosc că nu l-am privit pân la urmă că mă tem că am să cad în comă. Vocile prin sat vorbesc că va fi şi partea a 4-a. Am un mesaj către regizorul Maicăl Băi: domnule, mai bine vă opreţi la prima parte!. Totul deja e prea fantastic şi e cam lipsit de sens. Nu că aş avea ceva împotriva lui Megatron care se ascunde pe pământ de ruşine după ce a pierdut bătălia cu Folen, dar cum se bat ei ca să afle la care e mai tare metalul - chiar nu mi-a fost interesant.

Propun un alt scenariu. De pe lună vine un moldovan cu sapa (pentru că voi ştiţi deja că moldovenii sunt peste tot) şi îi spune lui Megatron: "Eu îs Moldovanul cu sapa şi am venit să te bat! Să câştige acel care primul prăşeşte aceste 10 hectare de pământ pârloagă!". Şi atunci Moldovanul se transformă în măgarul din Şrăk şi începe a prăşi/ara pământul. Şi aici Megatron o pierdut bătălia şi moldovanul o salvat pământul.
Iaca aşa.