11/10/2011

Haina îl face pe om

Imaginaţi-vă următorul scenariu. Într-o seară, mergeţi pe o stradă puţin circulată şi auziţi pe cineva venind în spate. Nu-i puteţi vedea nici faţa sau mâinele în întuneric, dar vă puteţi da seama că poartă costum şi cravată, iar în mână are o servietă. Acum, imaginaţi-vă acelaşi trotuar întunecat, dar de data asta în spatele dumneavoastră întrzăriţi silueta unui om cu păr răvăşit şi pantaloni care atârnă pe el, o şapcă ponosită, un tricou pătat şi pantofi de sport rupţi. În ambele cazuri, nu puteţi vedea persoana  îndeajuns de bine ca să identificaţi şi alte detalii – dar presupuneţi că este un bărbat, după hainele pe care le poartă. Deci, pe baza vestimentaţiei, veţi trage concluzii diferite despre ameninţarea potenţială reprezentată de fiecare dintre aceştia. Chiar dacă amândoi  merg la fel de  repede, pe măsură ce se apropie,  reacţia la vederea acestor indivizise bazează doar pe indiciul hainelor. Felul în care veţi evalua situaţia vă va face să vă simţiţi în largul dumneavoastră sau stingheriţi ori chiar înspăimântaţi.
Nu vă voi spune ce prezenţă va fi mai puţin deranjantă pentru dumneavoastră – asta veţi decide singuri. Dar, fie că este corect sau nu, hainele sunt cele care au o influenţă majoră asupra felului cum gândim despre ceilalţi. Chiar dacă nu ne pot leza în mod fizic, ne pot afecta la nivel social. Gândiţi-vă cât de suspicioşi şi criteci unii americani după evenimentele din 11 septembrie 2001, când văd o persoană îmbrăcată în stilul specific Orientului Mijlociu. Mai mult decât atât, imaginaţi-vă cum s esimt mulţi cetăţeni originari din Orientul Mijlociu.

Viaţa nu este întotdeauna dreaptă şi, din păcate, veţi fi judecaţi după hainele pe care le purtaţi, de aceea, trebuie să vă gândiţi cu atenţie la modul în care vă îmbrăcaţi şi la mesajele non-verbale pe care le transmiteţi celorlaţi.

*imagine preluată de pe web

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pune a tale două copeici