O fată, doi băieţi ... şi trei posibilităţi

Să ne gândim la o femeie. Are de ales între două variante bune. (Şi dacă te gândeşti la viaţa ta, în asta constă esenţa ataşamentului faţă de variante.)

Tipul nr. 1 e atrăgător. Nu sclipeşte de inteşigenţă. Nu e nici idiot. Merge la cluburi şi la discoteci ori de câte ori poate. Joacă biliard cu prietenii. Cunoaşte o mulţime de oameni, mai ales de la baruri. Venit mediu. Reuşeşte să-şi păstreze locul de muncă.

Femeia noastră se gândeşte că, dacă–l alege pe acesta, va avea timp pentru ea însăşi, timp pentru prietenele ei şi, probabil, câte o petrecere din când în când la ei acasă, cu toţi prietenii lui. O afacere deloc proastă. Şi libertatea e un lucru agreabil. Veniturile reduse sunt un dezavantaj, dar şi ce dacă? Important e că el nu-şi urăşte serviciul.

Tipul nr. 2 şi el e atrăgător. Deştept de zbârnîie. Nu iese cu bîieţii. Are câţiva prieteni apropiaţi care-i fac vizite acasă, dar cam atât. Îi place să petreacă mai mult timp acasă. Are venituri mari. Îi place munca sa.

Femeia noastră îşi spune că asta înseamnă că el va fi acasă, cu ea, mult timp. Mult timp petrecut împreună. Mult timp în care să ajungă să se cunoască. Mult timp ca să se joace, să vorbească, să se drăgostească. Ar fi plăcut să nu trebuiască să-şi facă griji în privinţa banilor. Lipsa oricărui stres major în sensul ăsta e un lucru foarte bun, iar lui îi place cu adevărat munca pe care o face.

Ce face femeia? Şi ce se întâmplă cu sentimentele pe care le are faţă de decizia ei şi faţă de tipul de treabă pe care-l lasă în urmă?

Cugetă la dilema ei săptămîni întregi. Luni de zile. Indiferent pe cine alege, un lucru e cert (şi ea nu-l întrevede deloc): imediat ce alege, celălalt individ îi va părea a fi o variantă mult mai bună decât păruse cu doar câteva zile înainte!

Ai crede că ea se va simţi bine cu hotărârea pe care-a luat-o. Uşurată. Fericită. În largul ei. Dar se întîmplă exact pe dos.

Femeia s-a gândit luni întregi la decizia ei. Şi tocmai aeasta este unul dintre elementele esenţiale ale problemei. Cu cît un om posedă mai mul în minte (imaginaţie) sau în realitate (o experienţă fizică externă, reală) un lucru, cu atât se va simţi mai dezamăgit când îşi va da seama că  a renunţat la cealaltă variantă.

Cu alte cuvinte, femeia noastră e de părere acum că tipul pe care l-a lăsat e mult mai atrăgător decât a crezut  vreodată şi reacţia ei afectivă îi dovedeşte că, pe cât se pare, a făcut o greşeală.

Şi ce anume simte? Pierdere. Simte că a pierdut ceva. Gîndeşte-te la sentimentul pe care-l ai când moare o persoană iubită sau un animal de companie. Ceea ce simte ea se încadrează în această categorie. Nu contează prea mult dacă prietena noastră şi-a imaginat în detaliu aceste două relaţii sau le-a trăit în plan real pe ambele. Când îşi alege partenerul, celălalt tip devine mai valoros în mintea ei.

Nu are nicio importanţă dacă există aici vreun strop de logică. Evident, ea nu va sfîrşi prin a-i avea pe amîndoi. Şi adu-ţi aminte, individul pe care-l alege se dovedeşte a fi o alegere foarte bună! Nu contează. Celălalt tot pare mult mai atrăgător ca oricând, fiindcă ea l-a avut, a fost la el, în minte şi poate în preajmă, luni de zile. Acum l-a pierdut, ca urmare a deciziei pe care a luat-o. Sentimentele ei de azi dezvăluie că tipul celălalt era o variantă mult mai bună decât crezuse. Şi sentimentele pe care le are i-o dovedesc.

Conculzia: pe oricine nu ai alege – oricum ai să pierzi