Chestie de moment / chestie de perspectivă
Lumea este foarte făţarnică
Nu povesti tuturor cât de bine e la tine acum în familie
Invidia - taci până nu îţi îndeplineşti planurile
Mii lene să mă gândesc la invidie
Orice relaţie este un schimb - cât oferi atât trebuie să primeşti.
Când doar unul oferă iar altul ia - nu e relaţie. asta se numeşte masochism
Stresul permanent duce la schizofrenie.
Toată lumea se duce la psiholog pentru a nu ajunghe la psihiatru
Copiii sunt oglinda noastră. Ei sunt ca un burete. Învaţă totul de la părinţi.
Trebuie să-ţi iubeşti copilul necondiţionat. rodul arată pomul
Alege foarte bine oamenii care te înconjoară
Orice efort trebuie răsplătit
Eşti bravo!
de ce scriu asta?!
sunt persoane care au şi iau atitudine, au perseverenţă, au un mod de a gândi şi un mod de comportament
sunt persoane de la care ai ce fura din calităţi pozitive şi ai ce învăţa - ca să nu fii ca ei.
odată el era eroul meu! moldovanul care s-a întors din ţări frumoase înapoi în bărdacul de acasă ca să ne facă viaţa mai liberălă. El e alesul cetăţenilor din Chişinău. Să vedem cum se comportă cu cei care l-au votat
Să vă explic cum stau lucrurile ca să înţelegeţi corect. Această familie avea o cămeruţă de 10 mp într-un cămin. Mama fetei avea grijă de coridoarele căminului şi astfel a obţinut cămeruţa. Ei au trăit acolo până în momentul când acei 10mp au fost privatizaţi şi conform hotărârii judecătoreşti, familia aceasta cu 3 copii minunaţi trebuie să elibereze camera, primăria fiind condiţionată de a le oferi alt spaţiu locativ.
El zice că nu e normal să îl şantajeze cu copii. Copii trebuie să fie la grădiniţă. Păi cum să îi dea la grădiniţă dacă familia nu are unde locui?! La care grădiniţă!? De parcă el nu ar şti ce se întăplă în crădiniţile din chişinău.
Nătărăul, lasă pe drum aceşti copiii. Şi culmea e că tot partidul lui zilele astea a propus în parlament un proiect de legi prin care vor să crească numărul copiilor în familie, să stimuleze părinţii de a face câte 4. Pentru ce?! dacă nu avem unde locui, nu avem unde lucra. El e cel care a studiat drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În Marea Britanie dacă ai 3 copii statul îţi oferă casă, loc de trai. Dar el nu are de unde şti asta. El a studiat la universitatea din sorbona. Pe el nu îl interesează că această familie acum îngheaţă pe drumuri şi că aceşti copiii au rămas fără acoperiş.Trebuie să recunosc că eu nu l-am votat pe Chirtoacă pentru aptitudinile sale. Eu l-am votat pentru că nu doream să văd mutra lui Dodon 4 ani înainte. El se laudă că a procurat 100 de troleibuze şi s-au reparat câteva străzi. Astea erau obligaţiunile de bază a unui primar. Dar uite acum problema cu familia şi aceşti copilaşi. De ce nu o rezolvă?!
Nu puteam să trec cu vederea aceast eveniment. Nu mai am ce învăţa de la tine domnule, poate doar tupeul şi aroganţa cu care răspunzi. Dar merci, mă descurc eu şi fără de.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pune a tale două copeici