GATT- Acordul General pentru Tarife Şi Comerţ 1994

In reuniunile de la Bretton Woods, din 1944, s-a previzionat constituirea unui al treilea organism economic mondial, Organizatia Internationala a Comertului. In 1948 s-a aprobat in Cuba "Carta de la Havana", documentul constitutiv al OIC, dar ratificarea necesara pentru diferite guverne, in special cel al SUA, nu s-a produs. A trebuit sa se astepte aproape cincizeci de ani, pana in 1995, pentru a asista la crearea unui organism similar, Organizatia Mondiala a Comertului, OMC. In timpul acestor ani piata mondiala a fost rigida printr-o conjunctie de norme comerciale si concesiuni tarifare acordate intre un grup de tari, care s-a numit Acordul General asupra Tarifelor Vamale si Comert (GATT, General Agreement on Tarrifs and Trade) semnat in 1948. 

Pe timpul a jumatate de secol, textul bazic al GATT s-a mentinut aproape identic. Secretariatul general al GATT, cu sediul la Geneva, a convocat o serie de intruniri de afaceri, care au permis acorduri "plurilaterale", adica, participarea voluntara, care au permis importante reduceri tarifare. 

RUNDE ALE GATT
Nume	Oras	Data
I	Geneva	1947
II	Annecy	1949
III	Torquay	1950-1951
IV	Geneva	1955-1956
V "Runda Dillon"	Geneva	1960-1961
VI "Runda Kennedy"	Geneva	1964-1967
VII "Runda Tokio"	Tokio	1973-1979
VIII "Runda Uruguay"	Geneva	1986-1994

GATT avea un caracter provizoriu si un camp de actiune care excludea tarile din blocul sovietic, dar succesul sau in dezvoltarea comertului mondial de-a lungul a 47 de ani este de necontestat. Reducerile continue ale tarifelor au stimulat in deceniile 1950, 1960 cresterea comertului mondial, care a atins rate foarte inalte (in jur de 8% anual pe termen mediu). Ritmul de crestere al comertului mondial a fost intotdeauna superior cresterii productiei pe vremea cand exista GATT. Afluenta de noi membrii in timpul rundei Uruguay, dupa prabusirea sistemului economic sovietic, a fost o proba de recunoastere ca sistemul multilateral comercial constituia un suport de dezvoltare si un instrument de reforma economica si comerciala.

Succesul obtinut de GATT in micsorarea tarifelor la nivele atat de joase, impreuna cu o serie de recesiunieconomice in deceniul lui 1970 si in primii ani ai lui 1980, a impins guvernele la crearea altor forme de protectie pentru sectoarele care se infruntau cu o mai mare concurenta pe pietele exterioare. Inaltele rate ale somajului si numeroasele falimente din timpul crizelor acelor ani au impulsionat guvernele din Europa Occidentala si America de Nord sa creeze noi tipuri de bariere comerciale fara taxe, sa incerce sa incheie cu concurentii sai acorduri bilaterale de distributie a marfii si sa obtina subventii pentru a se mentine pe pozitie in comertul produselor din industria de crestere a oilor. Aceste fapte au micsorat credibilitatea si efectivitatea GATT.   

Problema nu se limiteaza la deteriorarea politicii comerciale. La inceputul deceniului lui 1980, Acordul General inca nu raspundea realitatilor comertului mondial cum o facuse in deceniul 1940. in primul rand, acest comert era mult mai complex si important ca in urma cu 40 de ani: era acum in curs "mondializarea" economiei, comertul serviciilor - neagreat de normele GATT - era de mare interes pentru un numar crescator de tari si s-au incrementat si investitiile internationale. Expansiunea comertului serviciilor era si ea legata de noile dezvoltari ale comertului mondial de marfuri. S-a estimat ca normele GATT rezultau deficiente si in ceea ce priveste alte aspecte. 

In agricultura, de exemplu, unde punctele slabe ale sistemului multilateral au fost tratate abundent si eforturile pentru liberalizarea comertului produselor din ramura cresterea oilor au avut putin ecou. In sectorul textilelor si al imbracamintei, s-a negociat in deceniul VII si primii ani ai deceniului VIII o exceptie de la disciplinele normale ale GATT, care a pus bazele Acordului Multifibre. Inclusiv structura institutionala a GATT si sistemul sau de solutionare a diferentelor erau motive de preocupare. 

Acestia si alti factori i-au convins pe membrii GATT ca trebuia sa se faca un nou efort pentru a extinde sistemul multilateral. Acest efort s-a tradus in Runda Uruguay si in crearea OMC.

  

Runda Uruguay a durat sapte ani si jumatate, aproape dublul duratei stabilite. Au participat 125 de tari. S-au negociat teme referitoare la produse industriale sau agricole, textile, servicii financiare, probleme ale proprietatii intelectuale si miscari de capital; s-a prabusit aproape tot comertul, inclusiv produsele biologice mai inovatoare, software-ul sau tratamentele medicale ale SIDA. A fost cea mai mare afacere comerciala care a existat in istoria umanitatii.

In anumite momente parea condamnata la esec, dar Runda Uruguay a dat nastere in final la cea mai mare reforma a sistemului mondial de comert de la crearea GATT. Pe 15 aprilie 1994, Ministrii celor 125 de tari participante au semnat Acordul intr-o reuniune celebrata la Marrakech (Maroc).

Intarzierea a avut anumite avantaje. A facut posibil ca anumite afaceri sa avanseze mai mult decat parea posibil, de exemplu, unele aspecte ale serviciilor si proprietatii intelectuale si chiar crearea OMC. Dificultatea de a ajunge la un acord asupra unui ansamblu global de rezultate care va include practic toata gama problemelor comerciale actuale a facut ca unii sa creada ca o negociere la aceasta scara nu ar fi niciodata posibila. Acum insa, acordurile de la Runda Uruguay includ calendare pentru celebrarea de noi negocieri asupra diverselor probleme. Si in 1996, unele tari au propus liber celebrarea unei noi runde lainceputul urmatorului secol. Raspunsurile au fost diferite; totusi, Acordul de la Marrakech pentru care s-a creat OMC, contine efectiv compromisuri de a redeschide negocierile asupra diferitelor teme spre sfarsitul secolului.

Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) este singurul organism international care se ocupa de normele ce dirijeaza comertul intre tari. Nucleul sau este constituit din Acordurile OMC, care au fost negociate si semnate de majoritatea tarilor ce au participat la comertul mondial. Aceste documente stabilesc norme juridice fundamentale ale comertului international. Sunt contracte care obliga guvernele sa-si mentina politicile comerciale intre limitele convenite. Chiar daca sunt negociate si firmate de guverne, obiectivul lor este de a ajuta producatorii de bunuri si servicii, exportatorii si importatorii sa-si continue activitatile.  

Scopul principal al sistemului este de a ajuta la circulatia fluxurilor comerciale cu maxima libertate posibila, atata timp cat nu se produc efecte secundare defavorabile. Aceasta inseamna pe de o parte eliminarea de obstacole. Pe de alta parte denota ca particularii, intreprinderile si guvernele cunosc care sunt normele ce dirijeaza comertul in toata lumea, dandu-le siguranta ca politicile nu vor suferi schimbari bruste. Cu alte cuvinte, normele trebuie sa fie "transparente" si previzibile.

Cum acordurile sunt redactate si semnate de comunitatea tarilor comerciante, adeseori dupa ample dezbateri si controverse, una dintre functiile cele mai importante ale OMC este de a servi ca for pentru celebrarea negocierilor comerciale. 

Al treilea aspect important al muncii OMC este solutionarea divergentelor. Relatiile comerciale poarta adeseori interese contrare. Contractele si acordurile inclusiv cele negociate cu grija din sistemul OMC, necesita cateodata sa fie interpretate. Modul cel mai bun de a rezolva aceste diferente este prin intermediul unei proceduri impartiale, bazata pe un fundament juridic convenit. Acesta este cel care inspira procesul de solutionare a diferentelor stabilite de Acordurile OMC.

Acordurile OMC sunt intinse si complexe pentru ca se refera la texte juridice care abordeaza o mare varietate de activitati. Este vorba de urmatoarele probleme: agricultura, textile si imbracaminte, servicii bancare, telecomunicatii, contracte publice, norme industriale, reguli despre sanatatea alimentelor, proprietate intelectuala si multe alte teme. Toate aceste documente sunt inspirate din diferite principii simple si fundamentale. Aceste principii sunt baza sistemului multilateral de comert.

Principiile

Sistemul comercial trebuie sa fie...

 nediscriminatoriu - o tara nu trebuie sa faca discriminari intre interlocutorii sai comerciali (se acorda tuturor, in egala masura, conditia de "natiunea cea mai favorizata" sau NMF); si nici nu trebuie sa faca discriminari intre propriile sale produse, servicii sau cetateni si produsele, serviciile sau cetatenii straini (li se acorda "atentia nationala").
 mai liber - obstacolele trebuie reduse prin intermediul negocierilor.
 previzibil - intreprinderile, investitorii si guvernele straine trebuie sa aiba incredere ca nu se vor stabili arbitrariu obstacole comerciale (care includ tarife, obstacolele netarifare si alte mijloace); un numar crescator de compromisuri in ceea ce privesc tarifele si de deschideri de piete se "consolideaza" in OMC.
  mai competitiv - se descurajeaza practicile "neloiale", cum sunt subventiile pentru export si dumpingul produselor la preturi inferioare costului pentru a castiga parti ale pietei.
 mai avantajos pentru tarile mai putin avansate - dandu-le mai mult timp pentru a se adapta, o mai mare flexibilitate si privilegii speciale.

Sa analizam aceste principii mai cu atentie:

  Comertul fara discriminari  

  1.   Natiunea cea mai favorizata (NMF): tratarea celorlalti in forma egala

In virtutea acordurilor OMC, tarile nu pot prin regula generala sa stabileasca discriminari intre diversii sai interlocutori comerciali. Daca i se acorda unei tari un avantaj special (reducerea tarifului aplicabil la unul din produsele sale, de exemplu), trebuie sa se faca acelasi lucru cu toti ceilalti membrii ai OMC.

De ce se spune "cea mai favorizata"? Aceasta expresie suna ca o contradictie. Pare sa sugereze ca este vorba de vreun tip special de clauza pentru o tara determinata, dar in OMC inseamna in termeni reali nediscriminarea, adica tratament egal pentru toti. Ceea ce se intampla in OMC este: fiecare membru ii trateaza pe ceilalti membrii in mod egal ca interlocutori comerciali "cei mai favorizati". Daca o tara creste beneficiile pe care le da altui partener de afaceri, trebuie sa acorde acest "cel mai bun" tratament tuturor celorlalti membrii ai OMC astfel incat toti sa continue sa fie "cei mai favorizati". Conditia de natiunea cea mai favorizata (NMF) nu inseamna intotdeauna egalitate in modul de tratare. In secolul XIX, cand s-au semnat primele tratate bilaterale NMF, includerea in grupul de interlocutori comerciali "cei mai favorizati" ai unei tari insemna ca fac parte dintr-un club exclusiv, pentru ca doar putine tari se bucurau de acest privilegiu. Astazi cand marea majoritate a tarilor sunt membre ale OMC, clubul NMF nu mai este exclusivist. Principiul NMF asigura ca fiecare tara ii trateaza egal pe toti cei 100 si mai multi de membrii. Totusi exista unele exceptii...

Acest principiu este cunoscut drept clauza natiunii celei mai favorizate (NMF). Sunt permise anumite exceptii. De exemplu, tarile care fac parte dintr-o regiune pot stabili un acord de liber comert, care nu se aplica marfurilor ce provin din exteriorul grupului. O tara poate pune obstacole produselor ce provin din anumite tari, ce sunt considerate obiect al unui comert neloial. Si in cazul serviciilor, se permite ca tarile, in anumite circumstante restranse, sa aplice anumite discriminari. Totusi, acordurile permit doar aceste exceptii cu referire la conditii stricte. In general, clauza natiunii celei mai favorizate inseamna ca de fiecare data cand o tara inlatura un obstacol din fata comertului sau deschide o piata, trebuie sa faca acelasi lucru pentru aceleasi produse sau servicii ale tuturor partenerilor comerciali, bogati sau saraci, slabi sau puternici.

2.   Tratatul national: tratatul de egalitate pentru natiuni si straini

Marfurile importate si cele produse in tara trebuie sa primeasca un tratament egal, cel putin dupa ce marfurile straine au intrat pe piata. Acelasi lucru se aplica serviciilor straine si celor nationale si marcilor de fabrica sau de comert, dreptul de autor si patentele straine si nationale. Acest principiu de "tratat national" (a-i trata pe  ceilalti la fel ca pe conationali) figureaza in cele trei principale Acorduri ale OMC (Articolul III din GATT, articolul 17 din AGCS si articolul 3 din Acordul asupra ADPIC), chiar daca in acest caz principiul se abordeaza pentru fiecare dintre ei intr-o maniera diferita.

Tratatul national se aplica doar cand produsul, serviciul sau lucrarea au intrat pe piata. Astfel, aplicarea taxelor vamale asupra importurilor nu constituie o violare a tratatului national, chiar daca produsele fabricate in tara nu sunt supuse unui impozit echivalent.

     Un comert mai liber, de forma graduala si prin intermediul negocierilor  

Reducerea obstacolelor catre comert este unul din mijloacele cele mai evidente de a insufleti comertul. Aceste obstacole includ taxele vamale (sau impozite) si anumite instrumente cum ar fi interzicerile de importuri sau contingentele care restrang selectiv cantitatile importate. In mod ocazional s-au dezbatut si alte probleme, cum ar fi rolul administrativ si politicile de schimb.

De la crearea GATT, in 1947-48, s-au realizat opt runde de negocieri comerciale. La inceput, aceste negocieri se centrau pe reducerea taxelor (taxele vamale) aplicabile marfurilor importate. Ca o consecinta a negocierilor, la sfarsitul lui 1980 tarifele aplicate tarilor dezvoltate pentru produsele industriale au scazut neintrerupt, ajungand la aproximativ 6,3%.

Pe de alta parte, in anii '80, negocierile s-au amplificat pentru a include obstacolele netarifare asupra marfurilor, si anumite domenii noi, cum ar fi serviciile si proprietatea intelectuala.

Deschiderea pietelor poate fi benefica, dar cere si o adaptare. Acordurile OMC permit ca tarile sa introduca schimbari graduale, prin intermediul "liberalizarii progresive". In general se acorda tarilor in dezvoltare termene mai indelungate pentru  a-si indeplini obligatiile.

  Posibilitate prin intermediul consolidarilor

In unele cazuri, promisiunea de a nu ridica un obstacol in fata comertului poate fi atat de important ca si reducerea lui, acum ca promisiunea permite intreprinderilor sa aiba o panorama mai clara asupra oportunitatilor sale viitoare. Prin intermediul stabilitatii si previziunii, se incurajeaza investitiile, se creaza locuri de munca si consumatorii pot profita de beneficiile concurentei: posibilitatea de a alege si preturi mai joase. Prin intermediul sistemului multilateral de comert, guvernele incearca sa dea stabilitate si sa previzioneze activitatile economice.

In OMC, cand tarile se hotarasca sa-si deschida pietele de marfuri si servicii, isi "consolideaza" obligatiunile. Pentru marfuri, aceste consolidari echivaleaza la limite maxime de tipul taxelor. In unele cazuri, drepturile de import aplicate sunt inferioare tipurilor consolidate. Aceasta obisnuieste sa se intample in tarile in dezvoltare. In tarile dezvoltate tipurile efectiv aplicate si cele consolidate obisnuiesc sa fie identice. 

O tara isi poate modifica consolidarile sale, dar numai dupa ce le negociaza cu partenerii sai comerciali, ceea ce poate insemna ca trebuie sa-si compenseze pierderile comerciale. Una dintre reusitele negocierilor comerciale multilaterale ale Rundei Uruguay  a constat in incrementarea unei proportii a comertului referitor la obligatiile consolidate (a se vedea tabelul). In agricultura, astazi aproximaiv 100% din produse au tarife consolidate. Rezultatul este un grad mare de securitate a pietelor pentru comercianti si investitori. 

Si sistemul incearca sa imbunatateasca previziunea si stabilitatea prin alte mijloace. Unul dintre ele consta in a descuraja utilizarea de contingente si alte mijloace angajate pentru a fixa limite cantitatilor ce se pot importa (administrarea contingentelor poate crea o crestere a rolului administrativ si la acuzatii intr-o maniera neloiala). Alt mijloc consta in a face ca normele comerciale ale tarilor sa fie atat de clare si publice ("transparente") pe cat posibil. Multe din Acordurile OMC cer ca guvernele sa faca publice politicile si practicile lor in tara si sa le aduca la cunostinta OMC. Controlul periodic al politicilor comerciale nationale prin intermediul Mecanismului de Examinare al Politicilor Comerciale constituie alt mijloc de incurajare a transparentei, atat la nivel national cat si multilateral.

  Dezvoltarea unei concurente leale

Cateodata OMC este descrisa ca o institutie de " comert liber ", dar asta nu este complet exact. In realitate sistemul autorizeaza aplicarea de tarife si, in circumstante restranse, alte forme de protectie. Este mai exact sa se spuna ca un sistem de norme destinat dobandirii unei concurente libere, leale si fara distorsiuni. 

Normele asupra nediscriminarii - NMF si tratatul national - au ca obiectiv indeplinirea conditiilor echitative de comert. Acesta este si el obiectivul normelor referitoare la dumping (exportari la preturi inferioare costului pentru a castiga parti ale pietei) si subventiile. Problemele sunt complexe si normele incearca sa determine ce este leal sau nu si cum pot raspunde guvernele, in particular prin intermediul aplicarii drepturilor de import aditionale calculate pentru a compensa prejudiciul ocazionat de comertul neloial. 

Multe din celelalte corduri ale OMC sunt destinate sa sprijine concurenta loiala, de exemplu in ceea ce priveste agricultura, proprietatea intelectuala si serviciile. Acordul asupra Contractarii Publice (care este un acord "plurilateral" pentru ca a fost semnat doar de unii din membrii OMC) extinde normele in materie de competenta in ceea ce priveste cumparaturile realizate de mii de entitati "publice" ale multor tari. Si tot asa in mod succesiv.    

  Cresterea dezvoltarii si reforma economica

Economistii si expertii in probleme comerciale recunosc in mare ca sistemul OMC contribuie la dezvoltare. Se recunoaste de asemeni ca tarile mai putin avansate au nevoie de flexibilitate in momentul in care aplica Acordurile. Si propriile texte ale acordurilor incorporeaza dispozitiile anterioare ale GATT, care prevad o asistenta special si concesiuni comerciale pentru tarile in dezvoltare. 

Mai mult de trei sferturi din membrii OMC sunt tari in dezvoltare si in tranzitie spre o economie de piata. De-a lungul a sapte ani si jumatate cat a durat Runda Uruguay, mai mult de 60 din aceste tari au aplicat in mod autonom programe de liberalizare a comertului. In acelasi timp, tarile in dezvoltare si economiile in tranzitie au fost mult mai active si influente in negocierile din Runda Uruguay ca in nici o alta runda anterioara. 

Aceasta tendinta a distrus in practica idea ca sistemul de comert exista doar pentru tarile industrializate. A facut de asemeni sa varieze anterioara inclinare a tarilor in dezvoltare pentru dispensa de la indeplinirea unor determinate dispozitii si Acorduri ale GATT. 

La sfarsitul Rundei Uruguay, tarile in dezvoltare erau dispuse sa-si asume majoritatea obligatiilor ce se impuneau tarilor dezvoltate. Nu intamplator, Acordurile  le-au acordat perioade de tranzitie pentru a se adapta la dispozitiile - mai putin familiare si poate mai dificile - OMC, in special in cazul celor mai saraci, tarile "mai putin dezvoltate". In virtutea unei decizii ministeriale adoptate in finalizarea Rundei, se da acestor tari o mai mare flexibilitate pentru aplicarea Acordurilor OMC. In aceasta decizie se stabileste ca tarile cele mai bogate trebuie sa accelereze aplicarea obligatiunilor in materie de acces la piete care afecteaza marfurile exportate de catre tarile mai putin avansate si se cere sa li se dea o mai mare asistenta tehnica.