Acordurile de bază a OMC

In Continutul „Rezultatelor Negocierilor in cadrul Rundei Uruguay privind comertul multilateral”, textele juridice includ o lista de aproape 60 de acorduri , anexe, decizii si intelegeri. Prin intermediul acestor acorduri a fost instituit un sistem mondial comercial nediscriminatoriu care reglementeaza in mod expres drepturile si obligatiile membrilor OMC. Pe linga Acordurile ce cuprind principiile de baza (GATT, TRIPS, GATS), au fost negociate si o serie de Acorduri adaugatoare care se refera la clauze speciale cu privire la sectoare specifice, si anume:


1. Acordul privind evaluarea bunurilor in vama (art. VII al GATT)
Acest Acord contine reguli de evaluare care concentreaza si, simultan, extind clauzele privind evaluarea in vama stabilite in textul original al GATT. Sistemul de evaluare a Acordului este bazat pe criterii simple si echitabile, urmarind asigurarea uniformitatii in aplicarea regulilor, astfel incit importatorii sa poata evalua in avans cu certitudine suma taxelor de platit la importuri.
Principala regula a acestui Acord este acea ca valoarea pentru scopuri vamale trebuie sa se bazeze pe pretul real platit sau platibil pentru bunul de export, destinat unei tari importatoare (adica pretul de factura), ajustat, daca este cazul, pentru a include unele plati suportate de cumparatori, cum ar fi costul ambalarii, taxele pentru obtinerea licentei, etc. Articolul enumara taxele sau costurile care nu trebuie adaugate la valoarea in vama, daca nu pot fi evidentiate separat din pretul real sau platibil, si anume: cheltuielile de transport, dupa importul in teritoriul vamal al tarii importatoare; costul constructiei, asamblarii, intretinerii dupa efectuarea importului.
Pentru a proteja interesele importatorilor si a asigura o baza impartiala si neutra pentru determinarea valorii, Acordul mai contine alte cinci reguli care limiteaza discretia autoritatilor vamale si stabilesc o consecutivitate stricta a etapelor evaluarii. Numai in cazul in care vama considera ca valoarea nu poate fi determinata conform primei reguli, se va aplica regula imediat urmatoare. a) Valoarea de tranzactie a marfurilor identice -; daca valoarea nu poate fi determinata pe baza valorii tranzactiei, ea se va stabili folosind valori de tranzactie deja determinate pentru bunurile identice (art. 2). b) Valoarea de tranzactie a marfurilor similare -; Daca nu este posibila determinarea valorii pe baza metodei de mai sus, ea trebuie determinata pe baza valorii de tranzactie la bunuri similare. In cadrul celor doua metode, tranzactia selectata trebuie sa se refere la bunuri importate care au fost vindute la export catre tara importatoare aproximativ in acelasi timp ca si cele a caror valoare se evalueaza. c) Valoarea deductiva -; Valoarea dedusa este determinata pe baza pretului unitar de vinzare pe piata interna a marfurilor importate care sunt evaluate, sau a marfurilor identice sau similare, dupa efectuarea deductiilor pentru astfel de elemente ca profitul, taxele vamale si alte taxe, transportul, asigurarea si alte cheltuieli in tara importatoare (art.5). d) Valoarea calculata -; Valoarea calculata se determina prin adaugarea la costul producerii al bunurilor evaluate „a unei sume pentru profit si cheltuieli generale egale cu cele care, de obicei, se reflecta in vinzarea bunurilor din aceeasi clasa sau gen ca marfurile evaluate care sunt produse de catre producatori in tara exportatoare pentru export catre tara importatoare” (art.6). e) Metoda continuarii -; In cazul in care valoarea in vama nu poate fi evaluata prin una din cele patru metode descrise mai sus, ea poate fi determinata prin utilizarea oricarei metode anterioare intr-o maniera flexibila cu conditia ca criteriile utilizate sa corespunda Art. VII al GATT.
Obiectivul de baza a acestui Acord este de a proteja interesele comerciantilor onesti, cerind organelor vamale sa accepte pentru determinarea valorii impozabile pretul real, platit de importator intr-o anumita tranzactie.
Inainte de 1 ianuarie 1995, numai 11 tari aplicau sistemul de evaluare prevazut de Acord. Perioada de implementare a prevederilor Acordului a expirat in anul 2000.Orice extindere a perioadei de tranzitie trebuie sa fie adresata ti aprobata de Comitetul de Evaluare in Vama.

2. Acordul privind Inspectia Inainte de Expeditie (PSI).
PSI consta in angajarea unor companii private specializate din strainatate pentru a verifica detaliile expeditiei -; pretul, cantitatea si calitatea bunurilor, etc.
Acordul privind Inspectia Inainte de Expeditie recunoaste ca principiile si obligatiile GATT se aplica activitatilor agentilor de inspectie inainte de expeditie imputerniciti de catre guverne. In prezent, 5 companii de PSI ofera servicii de inspectie inainte de expeditie : cea mai mare dintre ele este Société Generale du Surveillance (SGS) din Geneva, ea are peste 130 de filiale in peste 140 de tari (inclusiv si in Republica Moldova); altele sunt BIVAC International din Paris; COTECNA din Geneva, Inchape Testing Services International (ITSI) din Londra si Inspectoratele din SUA.
Scopul PSI este salvgardarea intereselor nationale financiare prin prevenirea iesirilor de capital, fraudelor comerciale si eschivarii de la plata taxelor vamale, compensarea insuficientilor din infrastructurile administrative. PSI, de asemenea prezinta avantajul accelerarii vamuirii bunurilor, reducerii coruptiei vamale, etc.
Obligatiile pe care Acordul le impune tarilor care folosesc sistemul PSI vizeaza: a) Nediscriminarea -; procedurile si criteriile vor trebui aplicate pe o baza egala tuturor exportatorilor. Toti importatorii trebuie sa efectueze inspectia in mod uniform (Acordul PSI, art.2.1). b) Tratamentul national -; tarile care utilizeaza serviciile de PSI nu trebuie sa aplice reglementarile nationale intr-o asemenea maniera incit sa aplice un tratament mai putin favorabil pentru bunurile care au fost inspectate fata de produsele nationale similare (Acordul PSI, art.2.2). c) Locul inspectiei -; inspectia fizica trebuie sa fie efectuata in tara exportatoare si, doar daca acest lucru nu este posibil, in tara producatoare (Acordul PSI, art.2.3). d) Standardele -; inspectia cantitatii si calitatii trebuie sa fie realizata in conformitate cu standardele convenite reciproc intre cumparator si vinzator sau, in absenta acestora, cu standardele internationale (Acordul PSI, art.2.4). e) Transparenta -; transparenta trebuie sa fie asigurata prin furnizarea de informatii exportatorilor, intre altele, cu privire la legile si reglementarile din tara utilizatorului referitoare la activitatile de PSI si privind procedurile si criteriile folosite pentru inspectie (Acordul PSI, art.2.5-2.8). f) Protectia informatiilor confidentiale -; informatiile confidentiale nu trebuie divulgate tertilor (Acordul PSI, art.2.5-2.13). g) Intirzierile -; intirzierile fara motiv trebuie evitate (Acordul PSI , art.2.15-19). h) Verificarea preturilor -; membrii utilizatori vor face astfel incit, pentru a evita suprafacturarea sau subfacturarea si frauda, entitatile de inspectie inainte de expeditie sa efectueze o verificare a pretului (Acordul PSI, art.2:20).

Acordul stabileste o procedura independenta de revizuire -; administrata in comun de catre o organizatie care reprezinta agentiile PSI si o organizatie care reprezinta exportatorii pentru a reglementa diferendele intre un exportator si o agentie PSI.

3. Acordul privind Barierele Tehnice in Calea Comertului (TBT).
Scopul fundamental al Acordului este de a asigura ca regulamentele si standardele tehnice, ce includ cerinte pentru impachetare, marcare si etichetare si proceduri utilizate pentru evaluarea conformitatii cu aceste regulamente, cerinte si standarde sa nu fie formulate si aplicate astfel incit sa creeze obstacole inutile in calea comertului. Scopul mentionat poate fi realizat in cazul in care tarile utilizeaza, atunci cind este adecvat si posibil, standardele internationale pentru formularea regulamentelor lor tehnice sau pentru elaborarea standardelor nationale voluntare. Acordul cuprinde termenul „regulament tehnic” referitor la standardele cu care conformitatea este obligatorie. Termenul „standard” este utilizat referitor la standardele folosite pe o baza voluntara.
Regulamentele tehnice si standardele industriale pot varia de la tara la tara. In cazul in care exista prea multe standarde diferite, acestea pot crea dificultati producatorilor si exportatorilor. Daca standardele sunt stabilite in mod arbitrar, ele pot fi utilizate ca scuza pentru protectionism. Astfel de standarde pot deveni obstacole in calea comertului.
Evaluarea conformitatii -; acordul referitor la TBT defineste procedurile de evaluare a conformitatii ca fiind „orice procedura utilizata, direct sau indirect, pentru a determina daca cerintele pertinente, cuprinse in reglementarile tehnice sau standarde sunt indeplinite”. Evaluarea conformitatii cu standardele, prin intermediul utilizarii unei terte parti neutre, ia urmatoarele forme:
1. Testarea produselor;
2. Certificarea produselor, in urma inspectiei;
3. Evaluarea sistemelor de management al calitatii; si
4. Proceduri de acreditare.
Reglementari tehnice si standarde -; pentru ca regulamentele tehnice care impun standarde obligatorii sau standarde voluntare sa nu creeze obstacole tehnice inutile in calea comertului, Acordul stabileste anumite principii si reguli care cer ca agentiile cu rol de reglementare corespund cerintelor (Acordul privind TBT, art.2.1-2.2).
Principalele organizatii care redacteaza standardele internationale sunt: Organizatia Internationala pentru standardizare(ISO); Comisia Electrotehnica Internationala(CEI); Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (ITU); si Comisia Codex Alimentarius.

4. Acordul privind aplicarea masurilor sanitare si fitosanitare (SPS).
Masurile sanitare si fitosanitare tin de securitatea alimentara si standardele pentru protectia plantelor si animalelor. Acordul SPS incurajeaza tarile membre sa utilizeze standarde stabilite de organizatii internationale, dar mai permite tarilor sa stabileasca propriile standarde care pot fi doar mai inalte decit cele internationale. Aceste masuri nu vor admite discriminari in mod arbitrar sau nejustificat intre tarile membre unde prevaleaza conditii identice sau similare.
Conform Acordului SPS se considera masuri sanitare si fitosanitare toate masurile ce pot fi aplicate: a. pentru protectia vietii si sanatatii oamenilor impotriva riscurilor cauzate de alimentele care contin aditivi, substante contaminante, toxine sau organisme ce provoaca boli; b. pentru protectia vietii si sanatatii oamenilor impotriva plantelor sau animalelor purtatoare de boli; c. pentru protectia vietii si sanatatii animalelor si plantelor impotriva parazitilor, bolilor sau organismelor ce provoaca boli; s.a.

Acordul SPS cere tarilor ca, la adoptarea masurilor sanitare si fitosanitare, sa se calauzeasca de standardele, directivele sau recomandarile elaborate de : Comisia Codex Alimentarius; Biroul International al Epizootiilor; Organizatii internationale si regionale competente care isi desfasoara activitatea in cadrul Conventiei Internationale privind Protectia Plantelor; si orice alta organizatie care poate fi desemnata de Biroul OMC privind SPS:
Masurile SPS reduc riscurile consumatorilor, animalelor sau plantelor pina la niveluri acceptabile. Masurile diferite pot fi echivalente in asigurarea aceluiasi nivel de protectie a sanatatii contra riscurilor aparitiei unor boli sau contaminari. Art.4 al Acordului SPS cere statelor membre, sub anumite conditii, recunoasterea masurilor echivalente al altor tari.
Membrii OMC sunt incurajati sa acorde asistenta tehnica si financiara pentru tarile cel mai putin dezvoltate pentru ca ele sa fie in stare sa faca fata problemelor specifice ce tin de implementarea Acordului si introducerii unor noi masuri SPS care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra comertului.
Acordul SPS mareste transparenta masurilor sanitare si fitosanitare. Cu toate ca multe guverne utilizeaza deja in managementul lor evaluarea riscului cu referire la inofensivitatea alimentelor si protectia vietii si sanatatii animalelor si plantelor. Acordul SPS incurajeaza utilizarea la scara mai larga a evaluarii sistematice a riscului de catre toate guvernele tarilor membre ale OMC si pentru toate produsele relevante.

5. Acordul privind procedurile in materie de licente de import (PLI).
Procedurile nationale in materie de licente in import pot afecta in mod negativ fluxul importurilor, in special daca aceste proceduri nu sunt transparente sau daca acestea intirzie in mod nejustificat eliberarea licentelor. Acordul PLI imparte licentele in doua categorii: a) Licente automate -; ele ar trebui sa se elibereze intr-un termen maximde 10 zile lucratoare de la primirea cererilor; b) Licente neautomate -; sunt utilizate, in general, pentru a administra restrictiile cantitative si trebuie acordate intr-un termen de maximum 30 de zile de la primirea cererilor atunci cind licentele sunt eliberate pe baza principiului „primul venit, primul servit” , si de 60 de zile daca toate cererile sunt analizate simultan.
Acordul privind procedurile in materie de licente de import prevede reguli pentru adoptare si implementarea procedurilor nationale in ceea ce priveste eliberarea licentelor de import. Autoritatile nationale de licentiere trebuie sa se conformeze acestor reguli, obiectivul de baza al acestora fiind acela de proteja interesele importatorilor si furnizorilor externi. Regulile cer autoritatilor nationale de licentiere sa se asigure ca procedurile de licentiere nu sunt mai impovaratoare decit este absolut necesar pentru a administra sistemul de licentiere, sunt transparente si previzibile si protejeaza importatorii straini impotriva intirzierilor inutile.
Acordul PLI obliga tarile membre sa publice toate informatiile privind procedurile de licentiere pentru import (Acordul privind PLI, art. 1.4 ). In plus, pentru a proteja interesele importatorilor si a facilita emiterea rapida a licentelor, Acordul stipuleaza ca: a) modelele de cereri si proceduri trebuie sa fie atit de simple pe cit este de posibil; b) cererile nu trebuie sa fie refuzate pentru erori minore de documentatie care nu modifica datele de baza; c) pedepsele aplicate pentru astfel de erori nu trebuie sa fie mai aspre decit este necesar pentru a servi ca avertisment, cu exceptia cazurilor in care apar intentii de frauda sau neglijari evidente.
Autoritatilor de licentiere li se cere ca la distribuirea licentelor sa acorde o atentie deosebita noilor importatori, in special celor care importa din tari in curs de dezvoltare si tari cel mai putin dezvoltate.

6. Acordul privind Subventiile si Masurile Compensatorii (SMC).
Acordul privind Subventiile si Masurile Compensatorii abordeaza doua subiecte separate, insa strins legate intre ele: a) disciplinele multilaterale care reglementeaza acordarea subventiilor; b) aplicarea masurilor compensatorii in scopul compensarii daunelor cauzate de importurile subventionate.
In general, prevederile Acordului SMC se aplica produselor industriale, iar cele ale Acordului privind Agricultura la produsele agricole. Se considera ca o industrie a primit o subventie ca urmare a: transferului direct de la guvern de fonduri sau garantii guvernamentale ale platilor imprumuturilor; furnizarii de bunuri sau servicii sau achizitionarii de bunuri de catre guvern; s.a. (Acordul SMC, art.1).
Guvernele acorda subventiile in scopul folosirii lor pentru promovarea dezvoltarii de noi industrii, pentru a le incuraja investitiile si infiintarea de intreprinderi in zonele defavorizate, pentru imbunatatirea infrastructurii, etc.
Scopul Acordului nu este sa restringa nejustificat dreptul guvernelor de a acorda subventii, ci de a le interzice sau de a le descuraja in utilizarea subventiilor care au efecte defavorabile asupra comertului altor tari. In acest scop, el imparte subventiile in:

a) Subventii interzise (subventiile rosii) -; ele includ subventiile la export. In trecut regula care interzicea folosirea subventiilor la export pentru produsele industriale s-a aplicat numai tarilor dezvoltate. Acordul extinde aceasta regula si la tarile in curs de dezvoltare care beneficiaza de o perioada de tranzitie de opt ani, in decursul careia trebuie sa-si alinieze practicile in materie de subventionare , in conformitate cu aceasta regula. Pe parcursul acestei perioade, tarile in curs de dezvoltare nu pot mari nivelul subventiilor la export.
Prin art. 3 al Acordului se interzic doua categorii de subventii:
- subventiile subordonate utilizarii cu preferinta a produselor nationale fata de produsele importate;
- subventiile la export , adica subventiile care sunt subordonate rezultatelor la export.
Aceste doua categorii de subventii sunt interzise deoarece afecteaza comertul si prin aceasta, cauzeaza „efecte nefavorabile” intereselor comerciale ale altor tari.

b) Subventiile permise - toate subventiile care nu sunt interzise sunt permise. Acordul SMC imparte subventiile permise in doua categorii:

- Subventiile actionabile (galbene) - majoritatea subventiilor fac parte din categoria celor „actionabile”. Ele nu sunt interzise, desi pot fi contestate printr-o reglementare multilaterala a diferendelor sau prin actiuni compensatorii, in cazul daca afecteaza in mod nefavorabil interesele altor Membri (ex: aduc daune unei ramuri nationale de productie de pe teritoriul membrilor afectati; cauzeaza un prejudiciu grav; etc).

- Subventiile neactionabile (verzi) - de regula, din aceasta categorie fac parte subventiile acordate de guvern intreprinderilor mici si mijlocii identificate pe baza marimii lor sau a numarului de angajati. Aici se mai includ si subventiile pentru activitatile de cercetare la nivelul intreprinderilor, daca anumite conditii sunt indeplinite; pentru asistarea dezvoltari industriale a regiunilor defavorizate; pentru promovarea adaptarii instalatiilor existente la noi cerinte de mediu ambiant, cu conditia ca ea sa fie punctuala si sa fie limitata la 20% din costurile adaptarii. Tarile importatoare nu pot percepe taxe compensatorii pentru produsele ce beneficiaza de subventii neactionabile.
Acordul SMC stabileste reguli si proceduri detaliate pe care autoritatile competente trebuie sa le respecte pe parcursul investigatiei si la calcularea nivelului taxei compensatorii ce poate fi perceputa (Acordul SMC, art.4,7,9).

7. Acordul privind salvgardarea
Acordul privind salvgardarea autorizeaza tarile importatoare sa limiteze importurile pentru o perioada de timp daca, in rezultatul investigarilor efectuate de autoritatile competente, s-a stabilit ca importarea se efectueaza in cantitati exagerate si cauzeaza un prejudiciu grav ramurii nationale de productie producatoare de marfuri similare sau a celor care concureaza in mod nemijlocit cu cele importate.
In Acord se expun criteriile ce trebuie sa fie luate in consideratie de autoritatile ce desfasoara investigarea pentru a determina in ce masura importurile cauzeaza prejudiciu grav ramurii concrete de productie nationala (Acordul privind Salvgardarea, art. 4:2). Termenul „dauna grava” este definit ca „degradarea notabila a situatiei unei ramuri de productie nationala”. Acordul pune accent pe transparenta si pe respectarea stricta a cerintelor procedurale. Unul din criteriile cerintelor procedurale este de a oferi furnizorilor straini si statelor, interesele carora pot fi afectate intr-un mod nefavorabil de actiunile de salvgardare propuse, posibilitatea de a aduce dovezi si de-asi apara adecvat interesele.
Scopul primar in asigurarea acestor masuri temporare de protectie marita este de a acorda timp ramurii nationale afectate in vederea pregatirii pentru concurenta sporita cu care se va confrunta dupa inlaturarea restrictiilor.
In principiu, masurile de salvgardare nu pot fi indreptate spre importuri dintr-o tara anume. Totusi, Acordul descrie in ce mod o cota poate fi acordata tarilor furnizoare, inclusiv circumstantele exceptionale, cind importurile din anumite tari au sporit neproportional de rapid. O masura de salvgardare nu va dura mai mult de 4 ani, desi aceasta perioada poate fi extinsa pina la opt ani, cu conditia ca o autoritate nationala determina ca masura data este necesara si ca exista probe ce dovedesc ca industria se ajusteaza. Masurile impuse pentru mai mult de un an de zile trebuie sa fie liberalizate in timp. Tarile in curs de dezvoltare pot impune aceste restrictii pentru o perioada maxima de 10 ani.
Fiind impusa, actiunea de salvgardare se va aplica doar in masura necesara prevenirii sau remedierii prejudiciului grav si de a ajuta industria respectiva sa se restabileasca. Actiunile de salvgardare nu vor fi autorizate daca problemele cu care se confrunta industria nationala au o alta origine decit cea legata de importurile exagerate.
Acordul permite ca, in situatii exceptionale, tarile membre sa deroge de la regula nediscriminarii si sa aplice restrictiile contingentare numai pentru una sau mai multe tari, cind importurile din aceste tari „ au crescut intr-un procentaj disproportional in raport cu cresterea totala a importurilor produsului in cauza”. Pentru a se asigura ca asemenea actiuni sunt luate numai in situatii exceptionale, Acordul stabileste ca acestea ar trebui luate numai dupa consultari cu Comitetul privind Salvgardarea si cu aprobarea acestuia. Cu alte cuvinte, nu este permisa adoptarea masurilor de salvgardare care sa restrictioneze importurile, cind numai citiva producatori considera ca nu pot face fata concurentei la import.
Atunci cind o tara impune restrictii asupra importurilor in scopul protejarii producatorilor sai interni, ea trebuie sa ofere compensatii comerciale suficiente ( de exemplu sub forma unor reduceri a taxelor vamale de catre tara care doreste sa adopte actiunea de salvgardare) tarilor ale caror interese comerciale ar putea fi afectate de aceste masuri. In caz contrar, tara exportatoare poate lua masuri de retorsiune, adica masuri similare fata de tara importatoare.

8. Acordul privind Practicile Anti-dumping (art. VI al GATT 1994)
Acordul privind Practicile Anti-dumping (art. VI al GATT 1994) reglementeaza aplicarea de catre membrii OMC a masurilor anti-dumping. Masurile anti-dumping sunt remedii unilaterale care pot fi aplicate de catre un Membru dupa efectuarea anchetei si stabilirii de catre Membrul respectiv, in conformitate cu prevederile Acordului AD, ca produsul importat este „lansat pe piata la un pret de dumping si ca importurile cu pret de dumping cauzeaza daune materiale industriei autohtone producatoare a produsului similar. Cu alte cuvinte, daca o companie exporta un produs la un pret mai mic decit pretul pe care acesta il obtine pe piata sa interna, atunci se spune ca are loc practica „dumping” in cazul acestui produs. Marja operatiunilor de dumping se determina prin compararea acestor doua preturi.
Acordul AD inainteaza anumite cerinte reale, care trebuie sa fie indeplinite intru impunerea masurilor anti-dumping, dar si cerinte detaliate procedurale privind desfasurarea anchetei anti-dumping, impunerea si mentinerea masurilor anti-dumping. Atit nerespectarea cerintelor reale cit si a celor procedurale pot fi folosite la solutionarea litigiilor si pot servi ca baza pentru invalidarea masurii. Acordul AD nu cere nemijlocit actiuni privind dumpingul deoarece dumpingul, in primul rind, este o practica la care recurg companiile de afaceri (prin aceasta se deosebesc de subventii, deoarece in cazul subventiilor actiunea se comite de guvern sau o institutie guvernamentala).
Ca atare o activitate „anti-dumping” presupune incasarea unor plati vamale aditionale la anumite produse originare dintr-o anumita tara exportatoare, in scopul aducerii pretului la produsul dat mai aproape de „valoarea normala”, sau in scopul ameliorarii prejudiciului adus industriei interne in tara importatoare.
Exista mai multe modalitati de verificare daca in cazul unui anumit produs are loc evenimentul „dumping” la un nivel pronuntat sau doar unul usor: a) Preturi calculate la mediu -; pentru a stabili marja de dumping prin compararea preturilor interne si a preturilor la export, practicate de exportator, autoritatile competente utilizeaza adesea preturi medii, mai ales atunci cind un numar mare de tranzactii mici sunt implicate. Pentru a garanta ca in astfel de cazuri preturile sunt comparate corect, Acordul prevede ca comparatia sa fie bazata pe:
- media ponderata a preturilor la produsele destinate consumului intern, comparata cu media ponderata a preturilor la toate tranzactiile de export;
- preturile de pe piata interna si preturile de export.
Acordul permite o exceptie de la aceasta regula generala in cazul in care preturile de export difera semnificativ intre cumparatori, regiuni sau perioade de timp (Acordul privind Practicile Anti-dumping, art. 2.4.2). b) Conversiunea valutei -; compararea pretului pentru consumul intern cu pretul la export, de regula, include si conversiunea celui din urma in valuta tarii exportatoare. Acordul AD prevede folosirea in scopuri de conversiune a ratei de schimb predominante pentru ziua in care a fost efectuata tranzactia de vinzare (Acordul privind Practicile Anti-dumping, art.2.4.1). c) Reconstituirea -; Acordul AD recunoaste ca acolo unde volumul vinzarilor interne este scazut, pretul la consum in tara exportatoare nu poate fi folosita ca baza corespunzatoare pentru compararea preturilor. In asa cazuri, Acordul permite organelor de anchetare sa foloseasca in scopuri de comparare valoare reconstituita in loc de pretul practicat pentru consum intern. Valoarea reconstituita este calculata pe baza costului de productie al produsului pentru ramura de productie exportatoare (Acordul privind Practicile Anti-dumping, art.2.2). d) Regula de minimis -; Acordul AD prevede respingerea imediata a cererii si stoparea anchetei daca:
- marja de dumping este mic si nesemnificativ, adica mai mic de 2% din pretul de export al produsului;
- volumul importurilor dintr-o anumita tara este mai mic de 3% din toate importurile produselor similare in tara importatoare;
- dauna este neglijabila.
Acordul stipuleaza ca tarile membre trebuie sa informeze in mod prompt si detaliat Comisia privind practicile “anti-dumping” despre toate activitatile preliminare si finale contra practicii dumping. Ele vor trebui, de asemenea, sa raporteze despre toate investigatiile desfasurate o data pe an. Atunci cind apar diferente, tarile membre sunt incurajate sa se consulte. Ele pot folosi procedura OMC de reglementare a diferendelor.

9. Acordul privind Regulile de Origine.
Regulile de origine sunt utilizate de catre guverne pentru a determina tara care ar trebui considerata ca tara in care au fost produse marfurile importate. Aceste reguli sunt o parte esentiala a regulilor de comert, deoarece un sir de politici discrimineaza tarile exportatoare. Regulile privind originea se mai folosesc la elaborarea statisticii comerciale si la confectionarea etichetelor “fabricat in…” care se aplica la produse.
GATT nu contine reguli specifice de determinare a originii. Acest lucru a dat tarilor flexibilitatea de a adopta regulile proprii si de a le aplica diferentiat, in functie de scopul pentru care se utilizeaza. Pentru a gasi solutii la aceste probleme si la alte probleme care au aparut ca urmare a absentei de reguli precise, a fost negociat, in cadrul Rundei Uruguay, Acordul privind Regulile de Origine .
Obiectivul fundamental al Acordului este de a cere tarilor sa adopte un ansamblu uniform de reguli armonizate in scopul determinarii originii produselor importate care beneficiaza de clauza MFN. Deoarece sa considerat ca activitatea tehnica de elaborare a unor astfel de reguli necesita timp, Acordul cuprinde doua seturi de prevederi: a) primul set se refera la regulile pe care tarile trebuie sa le respecte pe toata durata perioadei de tranzitie, adica pina la intrarea in vigoare a noilor reguli armonizate (activitatea tehnica privind armonizare se realizeaza de Comitetul Tehnic OMV, sub coordonare Comitetului OMC pentru Regulile de Origine; b) al doilea set de prevederi este aplicabil dupa incheierea perioadei de tranzitie.
Regulile de origine sunt necesare deoarece marfurile pot fi supuse diverselor masuri discriminatorii in functie de originea lor. Taxele si restrictiile legate de importuri pot varia in functie de originea produsului importat. Regulile de origine sunt folosite:
- in scopul determinarii faptului daca marfurile importate vor beneficia de clauza MFN sau de tratament preferential;
- in scopul de a implementa masurile si instrumentele politicii comerciale, ca taxele anti-dumping si de salvgardare; s.a.
Astfel, tara de origine este considerata tara unde marfa a fost fabricata integral, sau a fost supusa unei transformari substantiale. Drept tara de origine a marfii pot fi considerate si un grup de tari, o uniune vamala de tari, o regiune sau o parte a tarii. Tara de origine a marfii se determina in scopul aplicarii masurilor tarifare si netarifare de reglementare a activitatii economice externe.
Pentru importurile pentru care se acorda clauza MFN, determinarea tarii de origine nu este, in general, necesara, deoarece acest nivel de taxe se aplica, pe baze nediscriminatorii, importurilor provenind din toate sursele.
Acordul obliga membrii OMC sa asigure transparenta regulilor lor de origine, sa nu provoace efecte restrictive, de distorsiune sau dezorganizare asupra comertului international.

10. Acordul privind masurile investitionale legate de comert (TRIMS).
Pentru incurajarea investitiilor, guvernele impun adesea investitorilor straini anumite conditii, in conformitate cu anumite prioritati nationale. Conditiile care pot avea efecte asupra comertului sunt denumite masuri investitionale legate de comert (TRIMS).
Acordul TRIMS, negociat in Runda Uruguay, cere tarilor sa elimine TRIMS pe care le considera incompatibile cu regulile GATT. Pentru tarile dezvoltate perioada de eliminare este de doi ani, pentru tarile in curs de dezvoltare -; de cinci ani (pina la 1 ianuarie 2000) si pentru tarile cel mai putin dezvoltate -; de sapte ani (pina la 1 ianuarie 2002).
Acordul TRIMS se aplica doar in masura in care afecteaza comertul cu bunurile. Prin aceasta se recunoaste ca anumite masuri pot cauza restrictii si distorsiona comertul si se stabileste ca membrii nu vor aplica masuri, care sunt discriminatorii fata de straini sau produse straine. Acordul, de asemenea, interzice masurile investitionale care conduc la restrictii cantitative.
Masurile adoptate de Statele membre pentru a atrage si reglementa investitiile straine includ stimulari fiscale, reduceri de taxe si oferirea terenurilor si altor servicii in conditii preferentiale. In afara de aceasta, Statele impun conditii care ar incuraja sau obliga utilizarea investitiilor conform unor anumite prioritati nationale. Cerintele cu continut local, care prescriu investitorului sa utilizeze un anumit volum de contributii locale in productie, sunt un exemplu al unor astfel de conditii. Masurile investitionale legate de comert sunt aplicate in special de catre tarile in curs de dezvoltare pentru a promova obiectivele dezvoltarii.
In conformitate cu acest Acord, tarile trebuie sa informeze OMC si Statele membre referitor la toate masurile investitionale care nu corespund acestui Acord. Prezentul Acord prevede constituirea unui Comitet privind TRIMS pentru monitorizarea implementarii acestor angajamente.

11. Acordul privind Textilele si Imbracamintea (ATI).
Obiectivul fundamental al Acordului ATI este sa asigure eliminarea restrictiilor aplicate in prezent de citeva tari dezvoltate la importul de textile si imbracaminte. In acest scop, Acordul stabileste procedurile pentru integrarea comertului de textile si imbracaminte in sistemul GATT, cerind tarilor sa elimine restrictiile in patru etape, intr-o perioada de zece ani, pina la 1 ianuarie 2005.
Baza metodologica pentru integrarea comertului cu textile si imbracaminte in GATT este lista produselor textile , continute in Anexa ATI. Lista acopera toate produsele textile-fire si tesaturi, textile si imbracaminte, indiferent daca fac sau nu obiectul restrictiilor. Procesul de integrare se desfasoara in patru etape. In fiecare etapa, produsele insumind un anumit procent minim din volumul importurilor din 1990 ale unei tari trebuie incluse in procesul de integrare, adica trebuie sa iasa din sfera de aplicare a AMF si sa fie supus regulilor generale ale OMC.
Ramurile industriilor producatoare de textile si imbracaminte sunt importante pentru un numar mare de tari in curs de dezvoltare. Acordul contine mecanisme tranzitorii specifice de salvgardare care pot fi aplicate produselor neintegrate deocamdata in GATT la orice etapa. In conformitate cu mecanismele de salvgardare pot fi luate masuri impotriva unor tari exportatoare aparte, daca tara importatoare a demonstrat ca volumul total al importurilor produsului respectiv introdus in tara in cantitati atit de sporite incit poate sa cauzeze un prejudiciu grav ramurii nationale de productie respectiva. Tara care are in vedere de a aplica masuri de salvgardare trebuie, mai intii, sa aiba consultari cu tara exportatoare sau tarile interesate. De asemenea, problema trebuie sa se prezinte Organului de Monitorizare a Textilelor pentru examinarea prompta si recomandari adecvate.
La Conferinta Ministeriala de la Doha comertul cu textilele a constituit un capitol destul de important. In acest sens, Declaratia Ministeriala aprobata la Doha confirma ca tarile membre ale OMC au ajuns la comun acord in vederea initierii unor noi negocieri cu privire la reducerea semnificativa a taxelor vamale, in asa fel ca barierele non-tarifare sa fie eliminate in special in exportul acestor produse care prezinta un interes deosebit pentru tarile in curs de dezvoltare. In asa fel se poate constata ca tarile in curs de dezvoltare au obtinut la Doha un succes remarcabil in problema liberalizarii continua a comertului cu textilele.

12. Acordul privind Agricultura.
Programul de reforma adoptat prin Acordul privind Agricultura, negociat in cadrul Rundei Uruguay, incearca sa impuna disciplina GATT in comertul cu produse agricole, un sector in care regulile sale nu au fost intotdeauna aplicate pe deplin de catre toate tarile membre.
Acordul privind Agricultura stabileste un program pentru reforma graduala a comertului in sectorul agricol. Programul are ca scop „stabilirea unui sistem comercial agricol corect si echitabil, orientat spre piata”, solicitind tarilor sa adopte noi reguli in acest domeniu.
Acordul permite statelor sa sprijine economia rurala, dar de preferinta -; prin politici care cauzeaza mai putine distorsiuni comertului.
Acordul privind Agricultura interzice subventionarea exportului produselor agricole, cu exceptia cazurilor cind aceste subventii sunt specificate in lista angajamentelor Membrului. In acest caz, Acordul cere de la Membrii OMC sa reduca atit suma mijloacelor banesti alocate pentru subventionarea exportului, cit si volumul de exporturi care este subventionat. Este recunoscut ca mai multe tari se bazeaza pe folosirea subventiilor pentru a desface surplusul de produse pe pietele internationale. Acordul obliga aceste tari sa reduca folosirea lor.
Una din caracteristicile Acordului privind Agricultura este „clauza pasnica”. Prin aceasta clauza se protejeaza anumite categorii de politici de sprijin intern si de subventii la export fata de contra-masurile intreprinse, la nivel national sau multilateral, de alte tari. Acordul prevede ca acele produse care beneficiaza de subventiile din „zona verde” fiind in conformitate deplina cu dispozitiile prevazute, vor fi neactionabile atit in scopul actiunilor compensatorii, cit si a contestarilor la OMC prin invocarea procedurilor de reglementare a diferendelor.
In Acordul privind Agricultura a fost inclus un articol, conform careia Membrii OMC sunt obligati sa continue procesul de reformare a comertului produselor agricole care a inceput in anul 2000. In prezent, negocierile in acest domeniu se afla in faza a doua. In aceasta faza intrunirile sunt in mare masura neoficiale. Programul de lucru determinat in martie 2001 prevede orarul petrecerii celor sase intruniri neoficiale. Prima faza a fost formata din tarile care prezinta propunerile ce contin pozitiile lor initiale pentru procesul de negocieri. La faza a doua, in tema discutiilor sunt incluse mai multe detalii tehnice, necesare membrilor de a ajunge la un consens in privinta modificarii regulilor si angajamentelor in domeniul agriculturii.
Principalul subiect in domeniul agriculturii, discutat in cadrul a IV-a Conferintei Ministeriale a OMC, a fost sprijinul producatorilor interni si promovarea exportului. Tot aici au fost propuse negocieri de extindere a accesului pe piata, reducerea, in vederea eliminarii, tuturor formelor de subventionare a exportului, reducerea substantiala a sprijinului intern ce afecteaza negativ comertul.
Unele tari in curs de dezvoltare si tarile cel mai putin dezvoltate au cerut schimbarea proiectului care sa le permita mai multe scutiri de la diferite discipline ale comertului agricol si sa includa eliminarea tarifelor maximale (rata foarte inalta a tarifelor le import), cresterea tarifara (rata mai inalta la produsele prelucrate decit cea aplicata la materia prima) si obstacolele netarifare.