Va fi sau nu o bătălie finală între Alianţă şi
comunişti?
Acum avem o nouă ocupaţi – să comentăm referendumul. Încerc să-mi amintesc
câte subiecte am comentat în ultimul timp fără noimă, fără ca aceste evenimente
să aibă o finalitate, şi mă apucă groaza. Alegerile preşedintelui din 16
decembrie, cererea de demitere a procurorului, modificarea Constituţiei, atacurile raider, demiterea lui Ioniţă,
remanierile de Guvern, componenţa Comisiei prezidenţiale pentru reforma în
Justiţie –aceste şi multe alte teme au constituit prelejuri minunate pentru
bolboroseala inutilă şi gargară aiuritoare, urmărind doar un singur scop: năucirea tuturor.
Până la urmă, am ajuns într-un nou punct; referendumul constituţional în
vederea alegerii preşedintelui pe cale parlamentară cu diminuarea succesivă a pragului. Va fi
acest referendum un punct final sau doar un nou pretext pentru discuţii la
diverse televiziuni? Trăgând învăţăminte din experimentel anterioare, înclin să
cred că nu suntem nici pe departe la final. Lupta continuă, cum ziceau
revoluţionarii cu experienţă – profesie care, se pare, revine în actualitate,
dacă luăm serios în calcul intenţiile unor partide politice de opoziţie de a
organiza proteste şi acţiuni stradale.
Este interesant de constatat că organizarea referendumului nu pare a fi,
din start, o mutare câştigătoare pentru AIE. Petru Bogatu a caracterizato ca pe
o mişcare hazardată dintr-o partidă de şah, într-o situaţie aproape disperată,
care urmăreşte complicarea poziţiei de pe tablă pentru ca, în ape tulburi,
jucătorul aflat în strâmtoare să încerce să fructifice nişte şanse practice. Cu
alte cuvinte, teoretic, pozăţia este pierdută. Practic, însă, ne avâtăm în
luptă, facem nişte mişcări năucitoare şi-l obligăm pe adversar să răspundă,
fiind sub o puternică presiune. Speranţa de care se agaţă aventurierul e că
adversarul, strâns în chingi, va începe să facă greşeli. Un asemenea
comportament al Alianţei poate fi comparat cu celebrul raport al unui general
francez trmis la comandantul major în timpul unei bătălii: flancul stâng e
distrus, flancul drept este izolat, centrul se retrage. Situaţie excelentă.
Atacăm!
Această ofensivă sinucigaşă a Alianţei nu poate să nu inspire un sentiment
de exuberantă juvenilă, determinat de o confruntare de corp. În fond, decizia
luată în privinţa organizării referendumului semnifică ridicarea din tranşee a
soldaţilor şi trimiterea într-un atac la baionetă. Acelaşi lucru trebuie să-l
facă şi comuniştii care declară că vor înfrunta adversarul, privindu-l în faţă.
Deci, se apropie clipa unei bărălii finale?
Mă îndoiesc. S-ar putea ca data acestui măcel final să fie din nou amânată.
La un moment dat, liderii Alianţei ar putea spune că ar fi poate cazul să ne
mai gândim şi să ne mai consultă cu societatea civilă, astfel încât ideea cu
referendumul să fie din nou pusă la naftalină. Şi cumuniştii, ar putea, la un
moment dat, să arunce securea războiului şi să revină în holurile comode ale
palatului Republicii, fără a dârdâi barem un minut pe străzi în plină iarnă.
Căci luptele politice nu pot fi comparate cu bătăliile adevărate. Armele
politicienilor sunt cuvintele şi microfoanele. Din această cauză, n-ar trebui
să ne impacietăm – show-ul cu alegerea preşedintelui must go on.
